BRUA primeşte o nouă lovitură în Gorj

Lucrările de construcţie a gazoductului BRUA, un nou coridor de gaze naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, întârzie în Gorj. Acestea ar fi trebuit să demareze de la începutul lunii viitoare, însă constructorul a anunţat că va începe lucrarea în toamnă, din cauza unor nereguli constatate în mai multe localităţi. În multe zone, proprietarii terenurilor traversate de magistrala de gaze nu coincid cu cei pe care compania de gaze i-a găsit în teren.

La Schela, de exemplu, sunt foarte multe nereguli, iar mulţi cetăţeni au chemat reprezentanţii companiei de gaze la ei în sat. S-a dovedit că datele pe care le aveau cei de la Transgaz nu sunt la fel cu cele din teren. „Sunt mulţi proprietari care au murit şi care încă figurează ca fiind în viaţă, sunt proprietăţi care s-au vândut, dar în acele acte figurează tot foştii proprietari. Au fost produse multe modificări la terenurile afectate de conductă, iar domnii de la Transgaz au constatat că sunt multe neconcordanţe. Şi astăzi (n.r. marţi) am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai companiei pentru a încerca să corectăm situaţiile. Firma care s-a ocupat de acest lucru a făcut totul pe repede înainte, a luat banii şi a plecat. Acum, compania de gaze trebuie să meargă la fiecare proprietar, să vadă terenul, actele de proprietate. Eu cred că nici 25% din situaţia pe care o are acum Transgaz nu este corectă”, a spus viceprimarul din Schela, Ana Vîlceanu.

Fiecare proprietar afectat poate verifica traseul conductei la sediul primăriei. „Cei de la Transgaz au venit şi au montat la Primăria Schela mai multe panouri unde oamenii pot veni să consulte traseul conductei. Momentan, nu au fost oferite despăgubiri. Nu am apucat să discutăm cu ei acest aspect. Ştiu doar că au fost înştiinţaţi oamenii pe unde trece traseul şi ce indemnizaţie vor primi pentru că se vor face lucrări pe terenul lor”, a mai explicat Vîlceanu.

Calcule pentru despăgubiri

Până acum, oamenii au primit adrese prin care li se aduce la cunoştinţă că au anumite parcele ce vor fi traversate de conducta de gaze. Pentru început, ei vor primi o sumă de bani pentru că Transgaz foloseşte terenurile, după care se va stabili şi cuantumul despăgubirilor în funcţie de tipul terenurilor.  „Nu am primit decât o scrisoare prin care ne spun că ne dau nişte bani pentru că folosesc terenul. Vorbim de o sumă de 200 de lei pentru perioada în care ei folosesc terenul, cât se desfăşoară lucrările. După asta, vor merge să ia date de la primărie şi de la Direcţia Agricolă, să stabilească şi ce bani ne dau despăgubiri. Oricât ar fi, nu va fi de ajuns pentru că noi avem viţă de vie şi pomi fructiferi care au aproape 50 de ani. Nu mai stă nimeni să planteze alţi pomi. Suntem bătrâni. Tot satul este îmbătrânit”, a spus un localnic.

Supărarea oamenilor este că nu vor mai putea planta pomi pe terenurile afectate de conductă chiar şi după ce aceasta va fi finalizată. „Nu vom avea voie să facem niciun fel de construcţie mai aproape de 60 de metri de conductă. Ne-au transmis asta prin adresă. Nu ne mai dă nimeni avize şi autorizaţii şi putem să plantăm doar fasole, căpşuni şi viţă de vie pe terenul respectiv, dar ei, dacă vor avea nevoie, vor veni din nou pe terenul nostru şi mie nu mi se pare normal să plătesc impozite pe un teren pe care nu-l pot folosi aşa cum vreau”, ne-a spus un alt localnic ce urmează să fie expropriat.

Vizualizări: 2,751

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: