Bunoaica: Vreau să le văd rănile

Nicu Bunoaica anunță că va participa marți la protestul marilor federații sindicale din Complexul Energetic Oltenia, ce are ca revendicare aplicarea legii 197/2021 privind pensionarea la 52 de ani a minerilor și energeticienilor.

Bunoaica a precizat că va fi simplu protestatar, făcând referire la faptul că liderii federațiilor nu au susținut proiectul de lege când era în dezbatere și el cu câțiva zeci de mineri au protestat șase luni în Piața Prefecturii.

Nicu Bunoaica își permite acum să fie ironic cu liderii care protestează acum. “Mă duc ca un simplu protestatar. Vreau să văd și eu oameni care au fost împotriva PLx 75/2021 și acum, când nu mai au încotro, sunt pentru Legea 197/2021. Penibil. Vreau să văd cum spun ei acolo câtă luptă sindicală au dus ei, vreau să le văd rănile”, a mai spus Bunoaica, precizând că este curios peste măsură ce discursuri vor avea cameleonii sindicali.

Cele patru federații au anunțat protest pentru marți și joi, la ora 16.00. La sfârșitul săptămânii, liderii sindicali sunt invitați la sediul PNL Gorj, unde parlamentarii Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină vor să le prezinte soluția lor pentru aplicarea legii.

Vizualizări: 3,746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: