Burlan, despre primari: Încă așteaptă sprijin din partea CEO

Directorul Complexului Energetic Oltenia a văzut cu ochi buni întâlnirea dintre sindicate, autorități și politicieni în zona Motru, organizată acum o săptămână. Cu toate acestea, a ținut să le atragă atenția edililor că trebuie să caute și fonduri europene să-și dezvolte comunitatea și să nu stea doar cu mâna întinsă către compania energetică.

Câțiva lideri din zona Motru au luat parte la discuțiile cu oficiali ai companiei, candidați la alegerile parlamentare și autorități locale. Managerul companiei, Daniel Burlan, a explicat că a prezentat și de această dată un rezumat al programului de restructurare realizat pentru Complexul Energetic Oltenia și le-a transmis celor prezenți că producătorul de energie trece printr-o perioadă destul de dificilă.

„Această inițiativă este binevenită pentru că putem expune adevărul necosmetizat. Le-am prezentat un rezumat al planului de restructurare, le-am spus care sunt perimetrele ce se vor închide, grupurile care se vor închide, ce personal va fi disponibilizat ieșind la pensie în perioada următoare, ce nevoi avem pentru Complexul Energetic Oltenia. Avem nevoie de ajutor clar fiindcă trece printr-o perioadă de dificultate. Am spus și care sunt motivele pentru care suntem aici și ce inconvenient avem noi față de ceilalți producători de energie din Europa, care sunt integrați într-un mix energetic, nu ca noi, monocombustibil, cu toate costurile pe CEO”, a declarat Daniel Burlan, managerul CE Oltenia.

În cadrul dezbaterilor, Burlan le-a transmis autorităților locale să caute să atragă și fonduri europene ca să dezvolte zonele pe care le conduc și să nu-și pună toate bazele doar în banii veniți de la Complexul Energetic Oltenia. „Propunerea este să se facă, în continuare, aceste dezbateri. A fost tot spectrul politic al județului, primarul municipiului Motru. Încă se așteaptă sprijin masiv din partea CEO. Ar trebui ca autoritățile să profite de programele Uniunii Europene să atragă fonduri pentru dezvoltarea zonelor, pentru transformarea lor. Nu trebuie să fim ancorați mereu că noi suntem producători de energie pe cărbune. Trebuie să ne diversificăm activitatea, să nu stăm doar la mâna unui singur angajator. Trebuie să profităm că sunt fonduri disponibile pentru aceste zone care trebuie transformate”, a declarat Burlan, la Accent TV.

Primarul din Motru, Cosmin Morega, spunea la dezbatere că și autoritatea locală a sprijinit compania, iar sprijinul ar trebui să fie reciproc: “În calitatea mea de primar, îmi doresc să avem viitor și din 2025 încolo. Noi, la Motru, am fost puși între ciocan și nicovală. Am semnat mai multe documente care vizează activitatea dumneavoastră, exproprieri, unde oamenii sunt nemulțumiți, mare parte dintre ei. Dacă eu mi-am asumat o astfel de decizie, ar trebui să vă asumați și dumneavoastră unele decizii care sunt benefice pentru cetățeni și angajați”.

Vizualizări: 1,528

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: