Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap locomotor din judeţul Gorj îşi pot găsi un loc de muncă la bursa locurilor de muncă ce le este dedicată la mijlocul lunii februarie. Asociaţia „Motivation” din Bucureşti alături de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează pe 18 februarie, bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap. Între timp, aceştia pot participa la cursuri de bucătar, operator calculator, manichiurist organizate de Asociaţia „Motivation”. (C.S.)<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />

Pe scurt:

Legume vândute la negru în Târgu Jiu

A vândut la negru legume aduse din Olanda şi s-a ales cu dosar penal. Este vorba despre administratorul unei firme din Târgu Jiu care în lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2010 a achiziţionat din Olanda peste 40.000 de kilograme de legume şi fructe fără a le înregistra şi declara. Administratorul a obţinut 204.264 lei şi conform comisarilor Gărzii Financiare Gorj, aferent acestor venituri se datora bugetului de stat suma de 67.000 lei. Ca urmare, actul de control a fost înaintat sub formă de sesizare penală la organele de cercetare. (A.A.)

Dosar penal pentru lucrări neautorizate

Au obţinut bani din lucrări de construcţii fără a deţine nicio autorizaţie în acest sens. Două persoane din Turceni şi Bengeşti Ciocadia au încasat în mod ilegal peste 21.000 lei vechi pentru lucrări de manoperă, motiv pentru care celor doi li s-a întocmit dosar penal. Aferent acestor sume se datora bugetului de stat un impozit pe venit în sumă totală de 3.456 lei. (A.A.)

Marfă confiscată de comisarii Gărzii Financiare

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au confiscat haine şi încălţăminte în valoare de 3.500 lei în urma unui control efectuat în trafic. Aici au fost identificaţi şapte agenţi economici care voiau să valorifice pe piaţa din Târgu Jiu articole de îmbrăcăminte fără documente legale de provenienţă. Agenţii economici s-au ales cu amenzi de peste 12.000 lei.

(A.A.)

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: