Bursierii de la Sadu nu şi-au primit banii pe 2010

Elevii eminenţi care studiază la unităţile de învăţământ din Bumbeşti Jiu nu şi-au mai primit bursele de studiu de un an de zile. De când banii pentru bursele de merit, bursele de studiu şi bursele sociale se acordă din bugetele locale, nu din cotele TVA, elevii gorjeni cu rezultate bune la învăţătură au început să înveţe şi cât de greu le sunt recompensate meritele.

Primarii din judeţul Gorj au uitat să plătească bursele elevilor eminenţi. Aşa se întâmplă şi la şcolile din Bumbeşti Jiu, unde elevii cu medii peste 9.00 şi cei aflaţi în dificultate nu au mai văzut un leu din ianuarie 2010, adică de un an de zile. Primarul oraşului Constantin Bobaru nici nu ştia de această situaţie. Aici sunt 17 de elevi care au dreptul la burse sociale, precum şi copii care au învăţat destul de bine pentru a beneficia de burse de merit sau de studiu. Acesta dă însă vina pe reprezentanţii şcolii generale şi a liceului din zonă pentru că nu au alocat bani pentru burse din banii alocaţi de primărie pentru cheltuielile materiale. „În anul 2010 nu au fost prevăzuţi bani pentru burse. O să avem în vedere pentru anul 2011”, afirmă Constantin Bobaru.

Una dintre primăriile care i-a răsplătit pe elevi în timp util este Primăria Cărbuneşti.

De asemenea, la Primăria Târgu Jiu s-au achitat toate bursele aferente anului 2009-2010, iar pentru acest an şcolar s-a trecut la întocmirea listelor. „La ora actuală aşteptăm listele şi calculele de la şcoli şi o să dăm banii în funcţie de încasări”, menţionează Ramona Evulescu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Burse de doi lei

Deşi preţurile pentru caiete sau manuale au crescut de nenumărate ori până acum, bursele nu au mai crescut de ani buni. În judeţul Gorj 239 de elevi primesc burse de merit în valoare de 25 lei. Pentru a obţine aceşti bani un copil trebuie să obţină media generală peste 9.50. De asemenea, pentru 17,5 lei pe lună un elev trebuie să aibă media generală cuprinsă între 9.00 şi 9.49. De aceşti bani beneficiază 318 elevi gorjeni. Cât despre ajutorul social pe care îl oferă şcoala, acesta este extrem de redus, de doar zece lei pe lună. Aici intră şi cei mai mulţi copii, în număr de 2464.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: