Bustul lui Sergiu Nicolaescu nu seamănă deloc cu artistul

Sora marelui regizor Sergiu Nicolaescu, Iolanda, este foc şi pară pe autorităţile locale de la Târgu Jiu. Necazul femeii a pornit de la declaraţiile făcute de reprezentanţii primăriei care au anunţat că inclusiv familia actorului a fost invitată astăzi la dezvelirea bustului  închinat fratelui său. Iolanda Nicolaescu spune că îşi dorea enorm să ia parte la acest eveniment şi că nu îşi explică de nu a fost invitată. Oricum, bustul nu seamănă absolut deloc cu actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu.

Iolanda Nicolaescu spune că nu avea nici cea mai mică idee despre faptul că astăzi, la Târgu Jiu, va fi dezvelit bustul închinat fratelui său pentru că nu a primit nicio invitaţie din partea autorităţilor locale ca să ia parte la eveniment, aşa cum au declarat. Este de părere că municipalitatea a vrut doar să se laude cu sosirea ei la Târgu Jiu. „Nu m-a invitat nimeni şi nu mi-a spus nimeni că sunt invitată la dezvelirea bustului fratelui meu. Dacă aş fi ştiut aş fi venit, mă implicam în mod precis. Ne-am iubit ca fraţii. Autorităţile trebuiau să mă anunţe cu cel puţin cu o săptămână înainte, ca să mă pregătesc. La vârsta mea, am nevoie de un însoţitor. Mi-au spus alţii, am primit un telefon prin care mi s-a comunicat că am fost invitată şi că am refuzat. Nu înţeleg de ce autorităţile au spus aceste lucruri total neadevărate. Probabil au făcut acest lucru ca să se laude. N-am înţeles şi de ce au invitat-o pe Dana. Este a treia nevastă, n-are nicio legătură cu oraşul Târgu Jiu. Eu m-am născut în acest oraş, aici am copilărit”, a spus Iolanda Nicolaescu.         

Ce au declarat miercuri autorităţile locale 

Reprezentanţii primăriei Târgu Jiu au declarat miercuri că la evenimentul de astăzi a fost invitată şi familia lui Sergiu Nicolăescu. „Legat de bust, inaugurarea va fi tot vineri, am legat cele două evenimente. La ora 13 îi aşteptăm pe toţi cei care l-au iubit şi aşteptăm totodată oaspeţii de la Bucureşti. Noi am invitat-o şi pe doamna Dana, am invitat şi restul familiei, prietenii, se pare că va veni şi un grup de actori, încă nu avem confirmările dar îi aşteptăm cu mare drag”, a spus atunci Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu Jiu.

Ce spun acum

Acum, la aflarea veştii că Iolanda Nicolaescu nu a primit nicio invitaţie, reprezentanţii primăriei spun cu totul altceva. “O parte din invitaţii le-am făcut noi, o parte le-au făcut cei de la Bucureşti. Domnul regizor Ioan Cărmăzan, cel mai bun prieten al domnului Sergiu Nicolaescu, a făcut invitaţiile. Şi la artişti şi la tot ce a ţinut de Bucureşti, el a făcut invitaţiile. Am înţeles că şi cu doamna Dana Nicolaescu, tot dânsul a vorbit. Nu ştiu dacă invitaţiile s-au făcut în scris. Eu m-am referit că a fost invitată familia din partea lor. Noi ne-am ocupat de partea cu cinematograful, cu filmele date gratuit, am colaborat cu România Film, am invitat Prefectura, Consiliul Judeţean, Direcţia de Cultură”, a precizat Ramona Evulescu.

Promite că va veni în Gorj

Sora regizorului mai spune că va veni în judeţ de îndată ce se va mai încălzi. “Aş vrea să ştie toţi locuitorii din Târgu Jiu că sunt apropiată de acest oraş. Aş vrea să vin în primăvară. Vreau să văd locul unde m-am născut. Familia mamei mele este la Săcelu, ne leagă foarte multe de judeţul Gorj”, a mai spus Iolanda Nicolaescu.

Bustul nu seamănă deloc cu regizorul

Într-un fel, poate că este mai bine că Iolanda Nicolaescu nu va ajunge la Târgu Jiu, la dezvelirea bustului, pentru că acesta nu seamănă deloc cu Sergiu Nicolaescu. Ziarul GorjNews a scris ieri că bustul seamănă cu Nicolaescu la fel de mult cât primarul Cârciumaru seamănă cu Leonardo di Caprio. Potrivit unor surse, primăria s-a spălat pe mâini, în sensul că s-a ocupat doar de soclu, bustul fiind o donaţie.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: