1 Mai a declanşat şirul protestelor celor nemulţumiţi de politica Guvernului actual. Încorsetat de criza economică ce pare fără sfârşit, de pretenţiile creditorului, FMI şi de presa scrisă şi vorbită care-l toacă la milimetru, Guvernul Boc pare mai tot timpul scăpat din trânteli. Ca niciodată până acum, miniştrii vorbesc şi stabilesc una în interiorul Guvernului şi declară public alta, dând senzaţia unei năuceli generale care ne ţine loc de guvernare. Opoziţia care pare slabă numeric în parlament, dar foarte tare în spaţiul public în care se exprimă prin intermediul presei desfiinţează orice iniţiativă, mai nou chiar din momentul conceperii. E drept că este ajutată şi de slaba prestaţie a demnitarilor din Guvern preocupaţi mai mult pentru crearea cu orice risc a unei imagini proprii decât a unei imagini de grup a Guvernului. Toată lumea vrea să ia, dar nimeni nu vrea să dea pe motiv că nu mai este de unde. Opoziţia are dreptate; Guvernul este slab pentru simplu motiv că n-a învăţat să taie coada pisicii de frica mieunatului. De câteva luni de zile hărmălaia care s-a iscat în jurul concedierilor bugetarilor a făcut din instituţiile statului un fel de valea plângerii în care salariaţii aleargă bezmetici în căutarea paiului de care să se agaţe. Frica şomajului ne bântuie pe toţi, iar lipsa alternativei ne scoate din minţi. Guvernul, tare ca fularul, bâjbâie în neputinţă în timp ce creditorii Fondului stau cu sabia ridicată deasupra capetelor noastre. Nu se mişcă nimic! Lipsa de investiţii ale statului face din şomaj o moarte sigură, un loc în care-l trimiţi pe angajat să se stingă încet. Nici dacă ar avea banii necesari statului nu prea mai are în ce să investească pentru că a vândut aproape tot. În afară de drumuri n-ar mai fi mare lucru! Minele se închid că nu sunt conforme cu cele ale Europei, termocentralele se pot închide dacă nu se conformează standardele europene, combinatele chimice ori n-o duc prea bine ori au început să fie tăiate la fier vechi, iar marile uzine şi fabrici privatizate nu mai produc şi le este ochiul la vreo fentă imobiliară. Capacităţile de producţie a energiei electrice s-au dovedit supradimensionate faţă de necesarul unei Românii care şi-a pus mâinile pe piept, parteneriatele publice private sunt noţiuni greu de explicat în criză de lichidităţi şi nu mai continui că-mi vine să cred că ţara are nevoie de un popă pentru  împărtăşania de dinainte de deces… Nu s-o găsi nimeni acolo la Bucureşti să facă totuşi un inventar al lucrurilor care mai pot merge la noi chiar sprijinite-n cârje-! Dacă nu, măcar să ni se spună. Vrem să ne împărtăşim şi noi!