Călătoria în timp este posibilă, teoretic

Călătoria în timp este posibilă pe baza legilor fizicii, conform noilor calcule ale cercetătorilor de la Universitatea din Queensland. Dar călătorii în timp nu ar putea modifica trecutul într-un mod măsurabil, spun aceștia, potrivit Business Insider.

De zeci de ani, fizicienii au studiat și dezbătut versiuni ale acestui paradox: dacă am putea călători înapoi în timp și am schimba trecutul, ce s-ar întâmpla cu viitorul? Specialiştii susţin că nu s-ar întâmpla nimic. „Evenimentele se reajustează în jurul oricărui lucru care ar putea provoca un paradox, deci paradoxul nu se întâmplă”, a declarat Germain Tobar, autorul studiului și student la Universitatea din Queensland.

Lucrarea sa, publicată în revista Classical and Quantum Gravity, sugerează că, potrivit regulilor fizicii teoretice, orice ai încerca să schimbi în trecut ar fi corectat de evenimentele ulterioare. Concluzia sa este că, teoretic este posibil să vă întoarceți în timp, dar nu ați putea schimba istoria.

Fizicienii au considerat călătoria în timp teoretic posibilă de când Einstein a formulat teoria relativității. Calculele lui Einstein sugerează că este posibil ca un obiect din universul nostru să călătorească prin spațiu și timp într-o direcție circulară, ajungând în cele din urmă într-un punct al călătoriei sale unde a fost înainte, o cale numită curbă închisă, asemănătoare timpului. Cu toate acestea, fizicienii continuă să se lupte cu scenarii în care călătorii în timp modifică evenimentele care s-au întâmplat deja.

Cei doi cercetători care au realizat studiul spun că, deși modelul este prea simplu pentru a reprezenta întreaga gamă de cauze și efecte din universul nostru, este un bun punct de plecare pentru viitorii fizicieni.

Vizualizări: 1,280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: