3 motive pentru care este indicat să reciclezi

Marea majoritate a business-urilor și a companiilor care se respectă optează pentru cutii și ambalaje care mai de care mai atrăgătoare. Pe lângă produsul propriu-zis, acestea vând experiențe care încep cu despachetarea coletelor și se încheie odată cu ultima folosire a acestora. Însă, în decursul întregului proces, sunt folosite numeroase elemente care pot afecta mediul înconjurător. Rămâi alături de noi și descoperă 3 motive pentru care este indicat să reciclezi, cât mai curând!

1. Prevenirea polăurii masive

Conceptele de poluare și de încălzire globală nu sunt deloc străine pentru nici măcar o persoană. Din acest motiv, protejarea mediului se numără printre responsabilitățile noastre. Poluarea masivă poate fi redusă și chiar prevenită în cazul în care fiecare dintre noi are dezvoltat un spirit civic corespunzător. Potrivit statisticilor, doar 5% din deșeurile de plastic sunt colectate și reciclate de români. Restul de 95% ajung la diverse gropi de gunoi care, la rândul lor, ajung să fie arse, aspect care accelerează încălzirea globală.

Reciclare plastic, hârtie, sticlă și carton sunt doar câteva dintre aspectele pentru care Lion Recycle este unul dintre cele mai cunoscute centre de colectare și reciclare din București. Primii pași în colectarea selectivă și reciclare pot fi făcuți aici, prin preluarea tuturor deșeurilor și a reziduurilor sortate pe categorii și curățate de impurități. În schimbul acestora, persoanele vor primi sume de bani aferente cantităților de materiale aduse la fața locului. Această strategie este ideală pentru business-urile și afacerile din industriile HoReCa, cu atât mai mult cu cât volumul deșeurilor rezultate în urma activităților întreprinse este unul semnificativ.

2. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Un alt efect direct al lipsei reciclării este creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe lângă faptul că sunt extrem de dăunătoare pentru organismul uman, acestea sunt foarte nocive pentru mediul înconjurător. Pentru a estompa acest fenomen, se folosește reciclarea. Procesul implică schimbarea materiei prime virgine utilizate cu o materie secundară. Aceasta din urmă este obținută în urma reciclării.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât există materiale care pot fi reciclate la nesfârșit. Printre acestea se numără sticla și aluminiul, care pot fi utilizate pentru obținerea de alte elemente în proporție de 100%.

În ceea ce privește metalele, statistice arată că reciclarea acestora este posibilă în proporție de 90-95%, cu specificația că sunt colectate selectiv. Mai mult, metalele reciclate reduc cu până la 70% consumul de energie, comparativ cu necesarul pentru producerea unor elemente noi.

3. Economisirea cheltuielilor asociate energiei, pe termen lung

Știai că energia pe care o economisești prin reciclarea unei sticle este îndeajuns pentru a alimenta un bec timp de patru ani? Ei bine, dacă acest fapt a fost o adevărată surpriză pentru tine, vei afla că diverse centre de colectare și reciclare din București oferă bani în schimbul deșeurilor colectate în mod selectiv. Înainte de a demara aceste procedee însă, informează-te în prealabil cu privire la modul în care poți face selecția. Elementele din sticlă sunt printre cele mai căutate, întrucât ele se degradează în 500 de ani, ceea ce face ca sticla să poată fi folosită la infinit.

Pe de altă parte, oglinzile nu pot fi reciclate în aceeași categorie cu produsele din sticlă, motiv pentru care este recomandat să cauți campanii care se desfășoară strict pe acest palier.

Mai mult, producerea unui top de hârtie necesită nu doar materii prime (copaci și foarte multă apă), ci și energie. Reciclarea hârtiei și a cartonului conduce la obținerea de hârtie de calitate superioară, cu un consum de energie mult sub cel inițial.

Atât colectarea selectivă, cât și reciclarea se numără printre atributele unei conduite civice demne de urmat. Asigură-te că ai toate elementele necesare și integrează în rutina zilnică un nou obicei!

Vizualizări: 574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: