Căldărușe (SMEO): Termenul limită pentru rectificare este septembrie

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, atrage atenția asupra faptului că rectificarea de buget a CE Oltenia trebuie făcută cu cel puțin 90 de zile înainte de finalul anului. Astfel, există riscul de a se repeta povestea de anul trecut, când guvernul a tot promis până s-a ieșit din termen. Compania a pierdut astfel 14 milioane din fondul de salarii. Căldărușe a declarat într-o emisiune la Tele 3 că va protesta la guvern în septembrie, dacă nu se fac pași serioși pentru aprobarea rectificării.

Rep.: CEO are profit. Se va regăsi acesta și în veniturile oamenilor?

Gabriel Căldărușe: Vă spun reacția colegilor mei, când au văzut în presă informația că profitul Complexului Energetic Oltenia pe primele șase luni a fost de 307 milioane de lei. Reacțiile au fost dure: nu avem cu ce lucra, veniturile au devenit derizorii, pentru ce muncim? Pentru ca acest profit, la sfârșitul anului, poate de câteva sute de milioane de lei, să meargă la bugetul de stat? Nu zic, au crescut salariile bugetarilor, dar nu putem să muncim toți doar ca să plătim salariile doamnelor și domnilor respectivi. Trebuie să regăsim creșteri salariale și în celelalte companii, și nu doar ale statului.

Rep.: Deci pe lângă plata orelor suplimentare, cereți și alte majorări?

G.C.: Plata orelor suplimentare este normală. Dar, în plus dorim pentru toți salariații să beneficieze de o creștere salarială, în cuantum egal, indiferent de funcția deținută în cartea de muncă. Să vedem suma care rămâne după plata orelor suplimentare, 10-12 milioane. Plus un fond de promovare care să rezolve acele discrepanțe. Să plecăm anul acesta de pe o poziție cât mai bună pentru negocierea viitorului contract colectiv de muncă.

Rep.: Și anul trecut ați sperat la o rectificare și nu s-a făcut...

G.C.: Anul trecut nu s-a făcut rectificarea de buget. Stăteam în fața companiei, la acea formă de protest, și tot pe promisiunea ministrului Grigorescu, săptămâna viitoare, săptămâna viitoare, s-a tergiversat, iar la sfârșit ni s-a spus că nu putem face rectificare decât cu 90 de zile înainte de sfârșitul anului. De asta și suntem foarte atenți acum, pentru actuala rectificare termenul limită ar fi luna septembrie.

Rep.: Credeți că există riscul să nu se facă?

G.C.: Ni s-a spus că acel memorandum este în avizare la Ministerul Finanțelor, mai trebuie aviz și de la Justiție. Vă spun sincer, dacă până la sfârșitul acestei luni, începutul lunii viitoare, nu vom vedea că se fac pași solizi pentru a se da această hotărâre de guvern de rectificare, eu cu 10-20-30 de colegi vom lua ceea ce este nevoie, vom merge la București și nu vom pleca din fața guvernului. Nu vrem să fim plimbați iar. Ce ar fi însemnat acum să nu se fi pierdut anul trecut 14 milioane de lei pentru că nu s-a făcut acea rectificare.

Rep.: Orele suplimentare vor fi plătite oricum?

G.C.: Noi ne dorim această rectificare și pentru a putea face acele majorări salariale. Pentru că orele suplimentare pot fi plătite pe depășirea fondului de salarii.

Vizualizări: 1,913

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: