Călinoiu se ia la trântă cu Olguţa Vasilescu

PSD Gorj intră în cursă pentru o funcţie la nivel naţional, la Congresul partidului din 20 aprilie. Florin Cârciumaru a anunţat că social-democraţii de la Gorj îl vor susţine pe Ion Călinoiu pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD pe zona Oltenia. Iniţiativa vine după ce presa i-a ironizat pe social-democraţii gorjeni, că nu aspiră la funcţii în conducerea centrală. Pentru postul vizat de Călinoiu, Victor Ponta a anunţat deja că o susţine pe Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, nu-şi doreşte o funcţie în Partidul Social Democrat de la nivel naţional din cauza activităţii de primar. „Datorită faptului că sunt primar al municipiului Târgu Jiu nu-mi doresc şi nici nu mi-am dorit niciodată o funcţie în cadrul Partidului Social-Democrat, pentru că am avut ocazia să fac parte din Biroul Permanent şi am văzut cât este de greu să mergi săptămânal la Biroul Permanent pentru două ore. Ca vicepreşedinte la nivel naţional trebuie să fii prezent de cel puţin de două ori pe săptămână la Bucureşti, lucru pe care nu mi-l permit datorită activităţii mele”, a declarat Florin Cârciumaru.

Cu toate acestea, a precizat că-l va susţine pe Ion Călinoiu pentru o funcţie în conducerea PSD de la nivel naţional. „Noi am hotărât, la nivel de judeţ, să-l susţinem pe domnul Călinoiu, mai ales pentru a merge cu dânsul ca preşedinte al Regiunii Oltenia”, a menţionat Florin Cârciumaru. Funcţia de vicepreşedinte PSD pe Oltenia este râvnită însă, cu mult mai multe şanse, de Lia Olguţa Vasilescu, primarul din Craiova.

SUSŢINERE

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat în martie, la Drobeta-Turnu Severin, că la congresul naţional al PSD o va susţine pe Lia Olguţa Vasilescu la funcţia de vicepreşedinte regional pentru zona Olteniei. În lupta pentru această funcţie se află şi Adrian Duicu, preşedintele PSD Mehedinţi.

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: