Gorjeanul anului: Ştiu că vor fi interpretări răutăcioase

Victor Ponta a devenit ieri „Gorjeanul anului 2012”, primind în unanimitate votul consilierilor judeţeni, atât de la putere, cât şi din opoziţie. Cei de la PD-L şi-au negociat votul, cerând în schimb ca „gorjeanul anului 2013” să fie tânărul elev de la CNTV, Dumitru Călugăru, care a câştigat importante premii internaţionale. Ponta a spus că a ezitat în privinţa acceptării titlului, ştiind că vor fi şi „interpretări răutăcioase”. Primul beneficiar al titlului de „gorjeanul anului” a fost Nicolae Mischie, cel care l-a şi inventat de fapt. Odată cu distincţia, Ponta a primit şi suma de o mie de lei.

Actualul preşedinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, a fost cel care i-a înmânat lui Ponta o diplomă, trofeul „Gorjeanul Anului”, o replică a unui scaun de la Masa Tăcerii, dar şi un plic în care s-a aflat premiul de 1000 de lei. Premierul a luat darurile respective şi a mai pus pe masă un plic în care se afla 1000 de lei, spunând că donează premiul în bani oferit de CJ Gorj pentru un caz social şi că îl dublează pentru a contribui la ajutorarea persoanei care va beneficia de suma respectivă. Ulterior, Ponta a declarat că s-a gândit destul de mult dacă să accepte titlul respectiv, ştiind că vor fi şi „interpretări răutăcioase” la gestul autorităţilor locale din Gorj. „Eu am vorbit serios când am spus că am ezitat mult până să accept, pentru că ştiam că vor fi întotdeauna şi interpretările răutăcioase, dar realmente cred că oamenii mi-au oferit acest titlu cu inima deschisă şi am vrut să le răspund în acelaşi fel. Oamenii de aici m-au sprijinit când eram un tânăr ce vorbea frumos la televizor, dar ma-u sprijinit şi anul trecut, într-o bătălie dură pe aici pe meleagurile Târgu Jiului”, a spus Ponta, referindu-se la ultima campania electorală în care l-a avut drept contracandidat pe Dan Diaconescu.

Care sunt motivele acordării distincţiei

Consiliul Judeţean a întocmit o listă de motive care ar justifica acordarea premiului actualului premier. Acestea ar fi: atragerea de investitori străini în Parcul Industrial Bumbeşti Jiu, stabilirea sediului CE Oltenia la Târgu Jiu, trecerea unităţii militare din Drăgoieni în subordinea Primăriei Târgu Jiu pentru realizarea de locuinţe sociale, înfiinţarea centrului de primire SMURD şi a heliportului, includerea municipiului Târgu Jiu într-un program european de reabilitare termică a blocurilor, finalizarea procedurii de achiziţie pentru centura Târgu Jiului, urgentarea procedurilor de includere a Complexului monumental Brâncuşi pe lista UNESO, înfiinţarea la Târgu Jiu a unei filiale a Institutului Cultural Român şi transformarea Târgu Jiului în capitala culturală a Olteniei.

La o primă vedere, punctul comun al acestor realizări este că sunt în fază de proiect. În afară de investitorul Pirelli de la Bumbeşti Jiu, adus cu ani în urmă de Victor Ponta, celelalte sunt departe de stadiul „tăierii panglicii”.

Fără a avea intenţia unor „interpretări răutăcioase”, realizare ar fi, de exemplu, înscrierea operelor lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO, nu urgentarea unor demersuri care se tot fac din 1991 încoace.

Opoziţia şi-a negociat votul

Proiectul de hotărâre prin care Victor Ponta a fost desemnat „Gorjeanul Anului 2012” a trecut de votul consilierilor judeţeni, deşi nu a fost prea agreat de opoziţie. După ce preşedintele Ion Călinoiu a lăudat activitatea lui Ponta, pedeliştii au impus condiţii pentru a-şi da votul. „Nu vreau să stric momentul festiv pe care îl pregătiţi. Noi vă sprijinim acum demersurile, dar trebuie să ne sprijiniţi şi dumneavoastră anul viitor când va fi acordat titlul „Gorjeanul Anului 2013”. În Gorj, există un elev, Dumitru Călugăru, care anul trecut a obţinut locul II în lume, iar acum primul loc în Europa. Vin cu propunerea ca „Gorjeanul Anului 2013” să fie copilul care ne-a făcut cunoscuţi în lume datorită muncii sale extraordinare. Acest copil reprezintă un model şi pentru noi adulţii şi trebuie să dăm dovadă că-i apreciem valoarea” a cerut Dan Vâlceanu, consilier judeţean PD-L.

BUCUREŞTEAN

Victor Ponta este primul beneficiar al titlului „Gorjeanul anului”, care nu este gorjean.Premierul s-a născut la 20 septembrie 1972 la Bucureşti. Acesta şi-a făcut în 2006 buletin de Baia de Fier, după ce a achiziţionat acolo o proprietate.

VIZITĂ

Ponta a recunoscut ieri că a fost prima sa vizită din acest an la Gorj, deşi în campania electorală a promis că va ajunge mult mai des decât în mandatul trecut.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: