Călinoiu susţine crearea unui parc industrial în sudul judeţului

Ion Călinoiu apreciază propunerea de înfiinţare a unui parc industrial în zona Turceni. Şeful Consiliului Judeţean susţine că propunerea respectivă este una "deşteaptă", care merită să fie luată în calcul şi pentru care autorităţile să se lupte în perioada următoare. Propunerea a fost făcută de Claudiu Preoteasa, vicepreşedinte al Agenţiei Române de Investiţii Străine, un gorjean promovat recent în funcţia care îi conferă rangul de subsecretar de stat. Preoteasa a precizat că Gorjul are nevoie de un astfel de parc industrial în zona Turceni pentru a putea profita de venirea companiei Ford la Craiova.  Vicepreşedintele ARIS a menţionat că autorităţile judeţene sunt cele care trebuie să lupte de acum încolo pentru materializarea unei astfel de iniţiative. Şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, declară că a discutat despre propunerea respectivă inclusiv cu primarul din Turceni, Ion Iordache, acesta declarându-se de acord cu iniţiativa lui Preoteasa. Călinoiu afirmă că autorităţile din Turceni vor identifica în perioada următoare o suprafaţă de teren pe care să fie asigurată infrastructura ce va sta la baza viitorului parc industrial. 
 Claudiu Preoteasa a făcut săptămâna trecută propunerea de înfiinţare a parcului industrial şi, deşi de 1 Mai a fost prezent la Târgu Jiu, niciun oficial de pe meleagurile natale nu l-a "deranjat" pe oficialul ARIS cu vreo discuţie pe această temă, semn că până vom avea un parc la Turceni va mai curge multă apă pe Jiu. "Trebuie să facem în acest sens pentru că ne uităm cu invidie la zone ca Timişoara, Arad, Oradea sau Braşov, dar ei acolo au şi câte 4-5 parcuri industriale. Noi ce le putem oferi celor care ar putea investi în Gorj? Drumurile ştim cu toţii cum sunt, parcurile industriale sunt la nivel de unu şi acela extrem de departe de zona de sud a judeţului. De fapt, la noi, activitatea industrială este locată pe partea de nord, iar acum, cu venirea celor de la Ford la Craiova, avem o şansă nesperată pentru a dezvolta zona de sud. De altfel, România are nevoie de astfel de parcuri industriale pentru a se dezvolta. Acum e criză şi vorbim doar despre asta, dar eu vă spun că avem oportunităţi pe care, dacă le valorificăm în timp util, putem să ieşim cu fruntea sus din situaţia aceasta grea. Totul depinde însă şi de cum se mişcă autorităţile de la Gorj pentru că în reuşita unui astfel de demers este nevoie de oameni cu responsabilităţi care să se implice în demararea unor astfel de proiecte", ne-a menţionat Preoteasa într-o declaraţie prin care şi-a făcut publice demersurile pentru înfiinţarea parcului industrial de la Turceni.
 


Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: