Campionat Naţional de atletism la Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu va fi pentru prima dată gazda unui Campionat Naţional de atletism. Evenimentul va avea loc în week-end pe pista stadionului din Târgu Jiu, principalul promotor al organizării competiţiei la Târgu Jiu fiind antrenorul federal Ion Bură.

Deşi atelţii de la CS Pandurii Târgu Jiu aduc an de an medalii de la diferite probe ale campionatelor naţionale, nici o competiţie de anvergură nu s-a desfăşurat la Târgu Jiu unde există o pistă modernă amenajată de clubul Pandurii încă din 2013. Pista stadionului a fost însă înlocuită de CNI când s-a modernizat stadionul deşi nu era inclusă în proiect, pentru că utilajele grele care au lucrat la construcţie au deteriorat vechea pistă. Astfel, în week-end pe pista de la Târgu Jiu se desfăşoară Campionatele Naționale de atletism, probele de de 5.000 și 10.000 de metri, seniori şi U 23, masculin şi feminin.

Competiţia va avea loc pentru prima dată în oraşul din Gorj, de unde au plecat numeroşi campioni naţionali, majoritatea elevi ai profesorului Ion Bură sau ai fostei mari atlete, acum antrenoare, Viorica Dima.

Membru în Consiliul Federal al Federației Române de Atletism, dar şi antrenor federal, Ion Bură este cel care a solicitat organizarea acestei competiţii şi speră ca astfel de evenimente să devină de tradiţie. „Punem bazele unei competiţii de mare anvergură care va avea loc probabil, de acum înainte, în fiecare an la Târgu Jiu. Am cerut federaţiei să organizăm probele de 5000 de metri şi 10000 de metri, care se desfăşurau, în mod normal, odată cu Campionatul Naţional de seniori şi tineret pentru că este şi un criteriu de selecţie pentru Cupa Europei care se va desfăşura în Franţa”, a explicat antrenorul clubului CS Pandurii, Ion Bură.

Competiţia va avea loc în perioada 30 aprilie – 1 mai 2022, şi va mai găzdui o serie de întreceri de tip Grand Prix de suliță dar şi de 800 m masculin.

Vizualizări: 379

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: