Când ajung echipamentele de protecţie în cariere. Promisiunea lui Boza!

Promisiune pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia care lucrează în producţie. Oamenii aşteaptă de luni bune să primească echipamentele de iarnă. Sorin Boza, directorul companiei, a transmis că toată lumea le va primi până la jumătatea lunii viitoare. Mulţi mineri au ajuns să îşi cumpere haine groase din târgurile de vechituri pentru că salopetele primite anul trecut s-au rupt deja.

În fiecare an, Complexul Energetic Oltenia cheltuieşte în jur de 10 milioane de lei cu echipamentele minerilor şi energeticienilor. Sunt peste 10 mii de angajaţi care au asigurate echipamentele de protecţie prin Contractul Colectiv de Muncă.

În acest an, din cauză că nu s-au prezentat firme interesate să livreze aceste echipamente, oficialii companiei au reluat de trei ori licitaţia. „Nici gând că nu vor veni salopetele de iarnă. Am cerut un raport să văd exact termenii de livrare. Tot echipamentul de iarnă va fi livrat în perioada următoare. Bocancii vor veni în perioada 11 – 15 noiembrie, salopeta ignifugată din 5 noiembrie, salopeta de iarnă va veni începând cu 18 noiembrie, haina vătuită, cu data de 18 noiembrie. Ne confruntăm cu o problemă destul de dificilă în a găsi furnizori pentru aceste echipamente. Anul acesta, am reluat procedura de licitaţie de trei ori. Noi am demarat procedura în luna martie – aprilie şi ne-am trezit că nu mai putem încheia contractele în septembrie. Până la mijlocul lunii decembrie, toate echipamentele de iarnă vor sosi în carierele noastre”, a spus Sorin Boza, managerul companiei energetice, pentru un post de televiziune.

În multe cariere, nici acum nu au ajuns salopetele de vară. Sindicaliştii susţin că acestea ar fi trebuit să ajungă la oameni din luna iunie, dar au fost distribuite cu o întârziere de aproape o jumătate de an. „Oamenii au primit echipamente pentru vară. În Complexul Energetic Oltenia, un referat pleacă astăzi şi ajunge la aprobare peste o lună şi apoi mai durează o lună până ajunge la Direcţia Comercială, unde urmează procedurile de licitaţie şi apoi urmează câteva proceduri anulate şi aşa ajungem în situaţia în care, în loc să primim echipamentul în luna iunie, îl primim în luna octombrie când vedem deja ce e afară. Este o problemă pentru că nu se accelerează acest proces, nu se simplifică procedura de achiziţionare, termenele sunt întârziate, hârtiile sunt ţinute prin anumite birouri chiar şi cu rea-credinţă”, a spus Bogdan Bejinaru, lider de sindicat.

Sindicalistul Nicu Bunoaica a mărturisit că atât el, cât şi mulţi colegi de-ai săi au ajuns să îşi caute haine groase în târgurile de vechituri pentru că salopetele primite anii trecuţi sunt de proastă calitate şi s-au deteriorat deja. „Oamenii nu au echipament, deşi este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. Pe 15 decembrie, magaziile vor fi închise, se fac inventare şi se dau în anul următor. Omul pierde pe anul acesta. Nu au venit până acum nici toate salopetele de vară la toate categoriile de lucrători. Au ajuns oamenii să-şi cumpere de la Coleus haine ca să aibă să vină la muncă, să fie protejaţi. Ne trebuie salopetele, pufoaicele, bocancii ca să fim protejaţi aşa cum cere legea”, a explicat şi Nicu Bunoaica, lider de sindicat. (M.M.)

Vizualizări: 2,079

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: