I-aş tortura pe ăia care fac prescurtări pe chat. Aş inventa pentru ei o cameră specială. O cameră uriaşă, fără ferestre (un hangar ar fi bun), cu pereţii acoperiţi de table de scris. Şi cu mii de cutii de cretă în mijloc, cu tone de cretă, cu un munte de cretă, cu insula Creta, dacă se poate. I-aş ţine închişi acolo până când umplu tablele alea imense cu cuvinte lungi, cele mai lungi cuvinte din limba română, scrise cu toate literele şi cu virgulă între ele. Desigur, n-ar avea voie să greşească nici măcar unul, nici măcar o literă. Nu ştiu dacă le-aş da şi mâncare. Eventual le-aş pune în mijlocul camerei un cufăr mare plin cu delicatese, dar pe care nu l-ar putea deschide decât cu ajutorul unui cifru. Parola ar consta în descifrarea celui mai complicat pasaj dintr-o carte scris numai cu prescurtări. Să “traducă”, de exemplu: dn pkt, insa, s stia dn exp dn tmp zilei k erau ttsi niste obs atenti, ku oki mereu atint as lu K, kiar si knd se ind ku jokuri ap cop, k d pilda sa priv prin main strnse k prin nşte okeane, sau s s tina d alte ptii d acst gn, dk nar fi fost dkt s s uite la K clipind dn oki, in tmp cesi ddeau aeru d a fi okpti mai ales ku ingrij barb, l kre tineau mt d tot, si p kre le tot mas k lung si des, recurg l arbitraju Friedei. Ei bine, dacă ar transcrie toată fraza asta la perfecţie în ROMÂNĂ, le-aş da pâine. Pentru brânză, aş găsi ceva mult mai complicat. Iar lângă ei aş aşeza un PC fără tastatură sau mouse şi i-aş lăsa available pe mess, să vadă cum îi buzzăie toţi şi să nu poată reacţiona cu un brb, bbl, gtg, ttl sau ceva de genu’. În fine, ca metodă de tortură supremă, pe lângă cretă, table, cufăr şi calculator, le-aş mai lăsa în cameră un burete. 

Ei bine, pe semianalfabeţii de pe mess i-aş chinui câteva săptămâni, doar. Nu ştiu însă ce le-aş face celor care torturează animale. Am văzut recent un filmuleţ care-mi va persista mult timp în minte, cu nişte tipi de la o fabrică de blănuri care omoară cu brutalitate nişte animale dându-le cu bâte în cap sau pur şi simplu trântindu-le în mod repetat de pământ. Şi în cazurile astea erau drăguţi, pentru că, de obicei, animalele sunt jupuite de vii. Practica este comună, pentru ca blana să nu se năclăiască de sânge şi pentru a putea fi jupuită întreagă (cică animalele moarte nu se pot jupui decât în fâşii). Ei bine, pe lângă filmuleţul acesta, cel cu retardaţii ăia care omoară o pisică lovind-o cu picioarele într-o scară de bloc (alte imagini care mă bântuie şi acum) pare un funny clip. Dacă la categoria anterioară am încercat să fiu amuzant, acum sunt sigur că n-aş mai reuşi. Nu cred că s-au inventat metode de tortură care să mă satisfacă atunci când vine vorba de aplicarea lor pe cei care chinuiesc şi omoară cu bestialitate animale (subliniez cu bestialitate, în fond tăierea porcului e, şi ea, o scenă neplăcută ochiului şi chiar tristă, dar pe undeva explicabilă). Aş putea să-mi imaginez câteva variante prin care i-aş pedepsi pe nenorociţii ăia, dar oricum ar fi prea blânde pentru ei şi prea dure pentru voi, aşa că renunţ. Iar dacă nu sunteţi de acord cu mine, încercaţi să vă imaginaţi o vulpe polară clipind, apoi zbătându-se în praf, după ce a fost jupuită complet. O asemenea imagine mi-a provocat o durere fizică, nu cred că am văzut ceva mai crud. Dacă mi-l imaginez, însă, pe unul dintre cei care fac aceste lucruri jupuit el însuşi de viu, apoi aruncat în scârbă pe jos şi lăsat să moară, cred că aş simţi doar o oarecare greaţă firească, atenuată însă de un puternic sentiment al revanşei, poate chiar o umbră de satisfacţie.