Ştirea cea mai distribuită în ultimele zile pe facebook vine în Japonia, acolo unde autorităţile feroviare au vrut să închidă o gară, care nu mai era rentabilă. Au observat totuşi că singurul călător este o elevă, care folosea trenul pentru a merge la şcoală. Nu doar că feroviarii şefi au luat decizia să păstreze gara, ci chiar au adaptat mersul trenului la programul de şcoală al fetiţei. Iar când aceasta va termina şcoala, gara se va închide.

O altă ştire care a atras atenţia opiniei publice a fost legată de faptul că o familie plecată la muncă în Norvegia a rămas fără cei cinci copii, după ce două fetiţe ar fi mărturisit la şcoală că mai sunt altoite din când în când de părinţi. Palma la fund este o obişnuinţă în România, dar în Norvegia este considerată un abuz grav care poate influenţa dezvoltarea ulterioară a copilului. În ţările nordice, nu există nimic mai important decât drepturile copilului.

România a reacţionat emoţional la cele două ştiri, dar la tot pasul se întâmplă lucruri mult mai teribile. Românii nu protestează că se închid şcoli în mediul rural, că sunt micuţi care merg şi câte zece kilometri pe jos până la şcoală, pe drumuri pe care microbuzul şcolar nu ar putea circula. Românii nu se emoţionează la fel de mult la zecile de mii de copii care nu au ce mânca. Sunt zeci de mii, poate sute de mii de copii care fac foamea. Iar statul nu se gândeşte să facă nişte cantine pe lângă şcoli, să le asigure măcar o masă acestor copii, ai căror părinţi fie nu au bani, fie îi dau pe băutură. România nu înţelege că trebuie să se ocupe de fiecare copil indiferent de costuri. Pentru că abandonarea de azi a copiilor va însemna în viitor costuri mult mai mari cu oameni bolnavi, neinstruiţi, fără serviciu, violenţi şi aşa mai departe. Din păcate, în România contează mai mult drepturile adulţilor, nu ale copiilor. Când va conta mai mult copilul, atunci vom putea spune că ţara merge într-o direcţie bună.