Candidaţii PD-L, stabiliţi pe jumătate. La PSD încep discuţiile

Democrat-liberalii gorjeni şi-au stabilit jumătate dintre candidaţii pe care îi vor scoate la înaintare în alegerile locale. La 15 localităţi, unde deja sunt primari PDL, decizia e luată, continuă cu aceştia, iar în celelalte comune vor face sondaje de opinie.

În 40 de localităţi au fost stabiliţi candidaţii ce vor fi aruncaţi în lupta pentru scaunul de primar. “Sondarea candidaţilor, se va face, din cunoştinţele mele, de Bucureşti, de un institut specializat şi va începe de săptămâna viitoare. Nu noi facem, este un institut care are regulile lui, nu avem cum să influenţăm. Rezultatele vor fi ştiute înainte de Bucureşti şi vor fi transmise după aceea, aici”, a precizat Nicolae Cilibiu, secretar general al PDL Gorj. În afară de cei 15 care ocupă deja funcţia de primar, plus Fărcăşeşti, se mai cunosc opţiunile în Leleşti unde va fi Gabriel Popeangă, Cristi Sârbu la Jupâneşti, Marian Lupu la Dănciuleşti, Ion Mândruţ la Hurezani, Nicolae Nicolcioiu la Peştişani, Mihai Troacă la Padeş şi Gabriela Avram la Alimpeşti. În localităţi precum Bumbeşti-Jiu, Novaci, Turceni sau Motru vor fi făcute sondaje de opinie, în care vor intra mai multe persoane iar candidatul desemnat va fi primul în sondaj.

Liderii PDL Gorj au precizat că rezultatele sondajelor vor fi comunicate la sfârşitul acestei luni. Cât priveşte primăria municipiului reşedinţă de judeţ, aici trei persoane au fost trecute pe lista cu candidaţii propuşi pentru a face obiectul sondajului. Este vorba despre Nicolae Cilibiu, secretar general al PDL Gorj, Vasile Picioruşi, directorul RAR Gorj, şi Nicolae Daviţoiu, om de afaceri şi preşedinte al organizaţiei municipale Târgu-Jiu a PD-L.

LISTE LA PSD

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, a anunţat vineri că au stabilit termenul la care vor avea gata listele de candidaţi la primării şi Consiliul Local.

„Până pe data de 15 martie să finalizăm listele de consilieri şi candidaturile pentru primăriile care sunt în dreptul nostru şi săptămâna viitoare ne vom întâlni cu partenerii din PNL“, a spus Cârciumaru.

PROBLEME ÎN USL

Pesediştii par să aibă probleme în unele localităţi unde cei care s-au pregătit să intre în lupta pentru primărie se trezesc acum că trebuie să susţină liberali. Un exemplu este primăria Cărbuneşti. Potrivit unor informaţii din PSD Gorj, vineri a fost o şedinţă a Biroului Local al PSD, unde mai mulţi membri s-au exprimat împotriva candidaturii lui Mihai Mazilu. Cu toate acestea, responsabilul de zonă Andrei Maioreanu a declarat ieri că Mazilu este candidatul USL pentru Cărbuneşti. 

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: