Cârciumaru, favorit la primărie în sondajul lui Morega

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, a prezentat rezultatele parţiale ale sondajului său, rezultatele finale urmând să fie făcute publice, săptămâna viitoare, într-o conferinţă de presă. „Rezultatele preliminare ale sondajului arată că Florin Cârciumaru are peste 50% încredere multă şi foarte multă, ceea ce îl situează la aproape dublu de următorul, care este din PNL. Chiar dacă ar avea mai puţin cu 4-5 procente, Florin Cârciumaru va câştiga Primăria Târgu Jiu. Pe locul II, rămâne Marcel Romanescu, aproape la jumătatea lui sunt alţii de la PNL. Romanescu are peste 24%”, a declarat Dan Ilie Morega. Nu de acelaşi succes se bucură preşedintele Consiliului Judeţean. „Sondajul de opinie a fost făcut pe 2150 de intervievaţi, respectând criteriile sociologice. Din nefericire, dat fiind legătura ombilicală dintre Călinoiu şi Ciurel, electoratul l-a taxat extrem de mult, iar PSD este bară la bară cu PNL. În Târgu Jiu, PSD se prezintă mult mai bine şi oarecum anihilează din procentele mai mici din judeţ, unde foarte mulţi sunt împotriva PSD şi a lui Ion Călinoiu”, a mai precizat Morega.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: