Cârciumaru îi roagă pe târgujieni să arboreze câte un steag de 1 Decembrie

Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu şi Claudiu Săftoiu au petrecut în avans Ziua Naţională a României, alături de elevii de la Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. Îmbrăcaţi în costume populare, elevii de la această instituţie au prezentat cu această ocazie câteva scenete, au intonat imnul şi au fost vizionate filmuleţe despre momentul de  la 1 Decembrie 1918. Deşi a fost invitat la această amplă manifestare, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu nu a reuşit să ajungă.

Elevii de la Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu” din Târgu Jiu au pregătit un spectacol dedicat Zilei Naţionale a României, organizat de profesorul de istorie Marius   Badea. Prezenţi la eveniment au fost şi primarul municipiului Florin Cârciumaru, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, precum şi liberalul Claudiu Săftoiu. Deşi la eveniment era aşteptat şi Adrian Cioroianu, acesta nu a mai venit. ”Am venit aici pentru că ştiu că în inima gorjenilor bate o inimă de român şi de fiecare dată gorjenii au reuşit să aducă României cele mai bune valori. Pentru asta sunt mândru că m-am alăturat într-o formă sau alta dumneavoastră. Fie că veţi rămâne sau veţi pleca din această ţară să vă gândiţi că unul dintre inelele de identitate ale fiecăruia este acela de a fi român. Domnul Cioroianu ar fi dorit să vină aici să vă vorbească, dar o agendă încărcată l-a pus în imposibilitatea de a onora această invitaţie”, spune liberalul Claudiu Săftoiu.

Elevii, felicitaţi

Ion Călinoiu i-a felicitat pe tineri pentru acest eveniment. ”Faptul că sunt ancoraţi elevii în această acţiune înseamnă o speranţă a tinerei generaţii pentru un viitor mai bun. Întotdeauna investiţia cea mai bună pentru viitor este investiţia în educaţie şi tineret. Asta trebuie să facem deoarece poporul român are valori”, spune Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Pentru Florin Cârciumaru acesta a reprezentat prilejul prin care i-a invitat pe tineri să participe la activităţile organizate cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Prefecturii din municipiu. ”Este un moment în care se declanşează la Târgu Jiu o serie de manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie. Fac un apel la cetăţenii din oraşul nostru ca pe data de 1 Decembrie să arboreze câte un steag chiar la gospodăriile individuale şi la toate instituţiile, să participe la festivităţile organizate în Piaţa Prefecturii începând cu ora 10.00. Seara, de la ora 17.00, va avea loc un spectacol susţinut de Ansamblul Profesionist Doina Gorjului, iar la ora 18.00 va avea loc momentul mult aşteptat de copiii din oraşul nostru, aprinderea iluminatului ornamental în oraşul nostru”, declară Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: