Cârciumaru şi Călinoiu, contre pe tema modificării statutului PSD

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, şi Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu privire la propunerile de modernizare a formaţiunii, propuneri discutate în week-end în cadrul Consiliului Naţional. Cârciumaru a declarat ieri că nu susţine propunerea potrivit căreia un lider politic ar trebui să-şi dea demisia din cadrul organizaţiei dacă se începe urmărirea penală asupra lui. Călinoiu, în schimb, îi transmite lui Cârciumaru că modificările se aplică şi nu se comentează.

Cei doi lideri politici de la Gorj au păreri diferite în ceea ce priveşte propunerile de modernizare a PSD. Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a spus ieri că nu este de acord ca un lider să-şi dea demisia din funcţie doar pentru că s-a început urmărirea penală asupra lui. Spune că orice cetăţean ar putea face plângere dar asta nu înseamnă că plângerea este şi susţinută. „Sunt într-adevăr unele propuneri care nu ne convin şi care mă nemulţumesc, însă numai aşa se poate merge pe o modernizare a partidului. Nu suntem de acord cu demisia dintr-o funcţie politică în momentul în care începe o urmărire penală pentru că, aşa cum este legislaţia la ora actuală, oricând un cetăţean poate să facă o plângere unui lider politic, până se verifică, până se demonstrează, practic tu eşti obligat să-ţi dai demisia. Dar, mă gândesc că poate pe parcurs se vor aduce şi modificări la legislaţie”, a declarat Florin Cârciumaru.

Deşi pare să fi vorbit şi în numele celorlalţi colegi de partid, Florin Cârciumaru este contrazis de colegul său, Ion Călinoiu, care a declarat ieri că modificările se aplică şi nu se comentează. „Modificările aduse statutului, din moment ce au fost aprobate în Consiliul Naţional pentru a fi definitiv aprobate în Congresul Naţional, la ora actuală nu se mai comentează şi ne gândim că în acest fel se elimină orice pată din aceasta care s-a creat pe clasa politică. Toate aspectele legate de modificarea statutului conduc la responsabilitatea pe care trebuie să o aibă omul politic, iar atunci când este în postura de a răspunde în faţa legii, partidul face un pas, stai, te autosuspenzi şi în final poţi să revii. Important este să nu ajungem acolo”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Congresul Partidului Social Democrat, în cadrul căruia vor fi aprobate toate propunerile, va avea loc în luna noiembrie a acestui an, anunţă liderii politici gorjeni.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: