L-am descoperit pe Mircea Cărtărescu prin clasa a șasea. La sfârșitul manualului de literatură română era o secțiune mică dedicată poeților optzeciști. Din Cărtărescu era reprodus un poem dedicat unei chiuvete. În poezie, chiuveta se îndrăgostește de o stea mică și galbenă lipită pe geamul din bucătărie. Ca și chiuveta despre care scria pe timpul regimului de tristă amintire, Cărtărescu s-a îndrăgostit, la un moment dat, de Traian Băsescu, acest Luceafăr jucător și rece. Nu-l judecați prea aspru. Nu e singurul intelectual care a căzut în plasa adorației față de o figură politică. Nu e nici primul care a scris exagerat de bine despre obiectul adorației sale, nici ultimul care pe parcurs se va declara dezamăgit mai întâi de fosta sa dragoste, apoi de politică în ansamblul ei, pe fondul deziluziei produse.

L-am redescoperit pe Mircea Cărtărescu prin liceu, citindu-i un volum de nuvele. Nostalgia se numea și cel puțin două dintre texte m-au impresionat profund. Într-unul, cu acțiunea petrecută înainte de '89, un inginer își cumpără o Dacie și își petrece din ce în ce mai mult timp cu mașina, îndrăgostindu-se, în cele din urmă, de claxonul acesteia. Inginerul ajunge să nu mai vină cu zilele acasă și să trăiască în parcare, cu Dacia căreia îi schimbă mai multe claxoane, mai întâi cu unele pe mai multe tonalități, apoi cu unele cu melodii, până ajunge, într-un final, să-i demonteze tot bordul (cu tot cu volan, căci inginerul nu avea permis și nu folosea volanul sau mașina deloc) și să pună în loc o orgă imensă legată la claxon. Nuvela se încheie puternic, suprarealist, cu degetele inginerului devenind una cu clapele și el însuși contopindu-se cu Dacia 1310 într-o entitate inginerească muzicală.

Această formă de absorbție și de depersonalizare rezultată din dragostea în exces este o amenințare de care Cărtărescu s-a salvat anunțând, ieri, că nu va mai scrie nici un text despre politică. Dacă a reușit să evite simbioza dezumanizantă la timp, rămâne de văzut. Dar noi, admiratorii timidului Cărtărescu, acela de dinainte de prostituția comercială ”De ce iubim femeile” și de editorialele politice fără vlagă, nu putem decât să sperăm la ce e mai bine. Să speră că inginerul genial cu păr lung și privire boemă va abandona cu adevărat politica din parcare și se va întoarce sus, la nevastă și copii. Și la scris lucruri bune și care contează.