Cârţu: „Am comis-o şi trebuie să plătesc“

Sorin Cârţu regretă despărţirea de Pandurii şi faptul că nu a realizat mai mult cu echipa din Târgu Jiu dar crede că în condiţiile date era destul de greu să poată realiza mai mult. Fostul antrenor care ieri a demisionat îşi reproşează faptul că nu a adus mai mulţi atacanţi iar acest compartiment a suferit, recomandând succesorului său întărirea acestuia. Cârţu a mai precizat că se consideră o victimă a sistemului actual din fotbal, el fiind vânat pentru ironiile sale la adresa celor care greşesc, în special arbitrii.

Reporter: Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat cu Pandurii în acest an?

Sorin Cârţu: Îmi pare rău că nu am făcut poate mai mult, la ceea ce am realizat până acum n-aş putea să spun că sunt supersatisfăcut sau supermulţumit. Consider că am realizat în baremul acesta aşa de evaluare care eu l-am avut totdeauna asupra echipei. Pentru că la 37 de etape în care am fost aici antrenor şi dacă le împărţim cam acolo ajungem, la 1,46.  Este ceea ce susţin eu că poate echipa asta şi îmi menţin punctul de vedere faţă de ce poate echipa. Ar fi fost mai bine să fi putut cu mai multe procente în plus. Dar să dea Domnul ca cei care vin după noi să facă mai bine şi să ducă echipa pe un loc mult mai bun în clasament decât este acum când plec eu.

Reporter: Regretaţi că plecaţi acum de la Pandurii?

Sorin Cârţu: Se ştie cum e, când întrerupi munca nu e bine. Dar asta e, am comis-o şi trebuie să plătesc.

Reporter: Ce veţi face în continuare, veţi sta departe de fotbal?

Sorin Cârţu: Normal, trebuie să stai. Iar la divizia B nu pot să mă duc să antrenez, vedem ce va fi. La divizia A nu pot să merg să antrenez. Am nevoie şi eu de odihnă, o să mă odihnesc şi apoi o să vin să mă lupt iar cu „Bogaci, Constantini sau Avrami” în felul meu. Eu cu munca mea pe care o depun la echipă şi ei cu directive care să te aducă la astfel de situaţii în care să fii aproape de o explozie. Pentru ei sunt considerate amenzi faptul că nu-l mai deleagă la meciuri dar ei nu plătesc niciodată financiar.

Reporter: Credeţi că puteaţi face mai mult pentru Pandurii în acest an petrecut aici?

Sorin Cârţu: Loc de mai bine e tot timpul şi oriunde. Am discutat cu preşedintele şi i-am spus aşa cam ce nu am putut face dar nu aş vrea să le dau din casă. Am vorbit despre ce e de făcut în continuare şi un prim pas care e clar. Greşeala pe care mi-o asum şi un mic reproş pe care mi l-am făcut e că nu am fost foarte insistent în vară pentru a aduce nişte atacanţi. Cum eu i-am trimis pe unii deoparte, era nevoie de alţii. Dar au fost nişte probleme financiare şi se ştie cu criza aceasta ce s-a întâmplat. Noi nu aveam probleme, stabilisem o anumită strategie dar acum problema atacanţilor e una acută la noi la Pandurii. Trebuie aduşi în iarnă cel puţin 2-3 atacanţi ca să creeze şi o altfel de concurenţă în compartimentul acesta.  Poate a fost şi ghinion, poate au o altfel de comportare în meciurile viitoare, să de Dumnezeu cine ştie.

Reporter: Credeţi că a fost şi o victimă colaterală pentru că aveţi atâtea etape de suspendare la Pandurii?

Sorin Cârţu: Nu.  Nu mai vreau să comentez aceste aspecte. Este incredibil cum am fost  suspendat în această perioadă, ca a vrut arbitrul de centru, că a vrut arbitrul de rezervă sau că a vrut observatorul. În funcţie de ce au văzut la TV sau de presiunea care s-a făcut. Au ajuns să adauge chiar în raport, am fost suspendat pentru lucruri minore, că am spus că le e frică de Porumboiu. Probabil că sunt un rău al fotbalului românesc şi mă dau deoparte să stau puţin. Şi totul va merge de acum foarte bine. Se trag perdelele şi totul va fi pentru ei foarte bine şi nu vor mai avea presiune. Sunt gesturi care pentru alţii sunt trecute cu vederea dar pentru mine sunt maximale. Nu ştiu dacă pentru că am fost antrenorul pandurilor m-au ars ci pentru că sunt un tip care spune ce are de spus şi vorbele mele ustură şi când le spun sunt mereu ca un şiş în spate. Totdeauna ard pentru că ei au complexe. Pe cine e toată lumea supărată în presă, pe cârcotaşi pentru că au pamflet şi acela doare şi înţeapă. Aşa şi cu ironiile mele, dor, şi probabil că vor mai fi. Ce gândesc voi spune totdeauna. 

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: