Cârţu: „Mai avem de lucru la atitudine!”

Antrenorul Sorin Cârţu este mulţumit înaintea debutului pregătirii de echipa pe care o poate alinia la meciul cu FC Ploieşti. Tehnicianul apreciază că pregătirea de vară a fost o reuşită, iar lotul actual pare a fi ceea ce şi-a dorit să aibă la Pandurii. Meciurile amicale l-au convins pe Cârţu că echipa a avut momente bune de joc, dar şi unele în care a lăsat de dorit, fiind nemulţumit de anumite momente de joc. Singurul capitol la care tehnicianul mai are de lucrat este atitudinea jucătorilor săi, de apreciat fiind agresivitatea jucătorilor apreciind mai ales atacanţii pentru modul în care şi-au creat ocazii şi au încris. 

Analizând meciurile de verificare din perioada verii, Sorin Cârţu crede că lucrurile nu sunt în regulă mai ales în momentele de dezvoltare a jocului. „Amicalele mi-au spus şi lucruri bune şi rele. Nu este totul chiar atât de bine. Am avut discuţii cu ei şi aş vrea altceva, mai ales în momentul de primire a adversarului. Aşa la momentul de dezvoltare a jocului am avut momente bune în multe meciuri şi faze frumos lucrate. Dar avem probleme la primire în ceea ce priveşte agresivitatea.” Tehnicianul le acordă însă circumstanţe atenuante jucătorilor din cauza oboselii, punând reţinerea lor în astfel de faze pe faptul că şi în ziua jocului se făceau antrenamente. 


Cârţu e mulţumit de atacanţi 

Cârţu mai are de lucru la atitudinea jucătorilor fiind nemulţumit de agresivitatea fundaşilor în momentul când primesc balonul dar fiind mulţumit de atacanţii care s-au comportat foarte bine: „Mai e de lucru la atitudinea jucătorilor. M-a nemulţumit agresivitatea cu care acţionăm în momentul în care adversarul are balonul. Aşa, în momentul de dezvoltare a jocului am avut şi agresivitate iar vârfurile s-au comportat destul de bine. Poate şi datorită omogenităţii pe care o avem, echipa a arătat bine în unele momente ale jocului.” 
Tehnicianul a precizat că au existat şi alte momente care au nemulţumit, acestea fiind cele în care nu s-au fructificat ocazii clare de a marca: „Nu vorbesc de meciurile la care am bătut cu 5-0 sau 7-0 ci şi de celelalte meciuri la care am avut situaţii din acestea în care am fost patronii terenului dar nu le-am fructificat şi nu le-am exploatat aşa cum trebuie. De exemplu la partida cu turcii, în loc să facem noi 2-0 a fost 1-1 pentru că unii jucători au jucat mai mult pentru ei. Unii jucători sunt prea narcisişti şi văd doar interesul lor, nu interesul echipei. Poate au fost doar jocuri de pregătire şi de aceea s-au comportat aşa.”


Oboseala a afectat pregătirea echipei 

Cârţu a apreciat mai ales modul în care s-a pregătit echipa şi organizarea din perioada de pregătire, dar mai ales modul în care au răspuns jucătorii la solicitarea la efort: „Am fost mulţumit în mare de cea mai mare parte a pregătirii mai puţin de ultima săptămână din acel cantonament. Cred că într-un fel şi eu şi cei care au organizat am căzut de acord că trebuia să evităm ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână, pentru că s-a acumulat multă oboseală cu deplasarea iar cu meciurile care au fost am ieşit puţin din programul normal de pregătire şi din punctul acesta de vedere procesul de pregătire a avut de suferit pentru că nu ne-am mai putut face antrenamentele la standardele propuse la începutul cantonamentului. Pregătirea a fost bună pentru că şi acolo a fost totul foarte bine şi am avut condiţii foarte bune şi în ceea ce priveşte altitudinea iar băieţii au răspuns bine la ceea ce li s-a cerut să facă. Dar am aşa o nemulţumire că meciurile pe care le-am avut, în două dintre ele am avut nişte adversari mai slabi. Dar totuşi ziua de lucru a fost completată prin antrenamente suplimentare şi ceea ce ne-am propus noi acolo a fost atins.” Pregătirea a fost caracteristică acestei perioade, cu efort destul de mult, şi nu s-a făcut diferenţă între jocuri şi antrenament. În mare parte meciurile au fost considerate ca mijloc de pregătire de aceea şi echipa a fost împărţită în două echipe echilibrate valoric la meciurile amicale. O altă nemulţumire a antrenorului a fost şi oboseala acumulată de jucători în ultima săptămână de pregătire din cauza drumurilor lungi. „Ar fi trebuit să fi evitat ultimul joc de la Budapesta şi să fi rămas în continuare acolo pentru un joc şi apoi să fi plecat de acolo cu avionul în ţară. Asta era soluţia cea mai bună şi altădată o să ne gândim foarte bine când mai organizăm un asemenea turneu” a precizat Sorin Cârţu. 

Cârţu cere bani pentru prime 

Antrenorul Sorin Cârţu spune că obiectivul propus pentru noul sezon se poate realiza dar crede că jucătorii au nevoie şi de linişte şi împăcare iar acest lucru poate fi realizat dacă li se achită primee pentru sezonul trecut: „Trebuie plecat în viitorul campionat cu o anumită linişte sufletească pentru echipă care a fost prejudiciată în campionatul trecut şi s-a dovedit acest lucru prin eliminarea unei echipe. Trebuie plătiţi pentru ce au făcut. Sunt 26 de puncte care trebuie plătite pentru a linişti starea sufletească a echipei şi să putem merge pe un drum nou şi să ne gândim în trecut. Singurul diferendum cu clubul este problema asta cu 26 de puncte care trebuiesc plătite.”
Preşedintele clubului a fost însă foarte tranşant şi a decis că nu va plăti pentru că echipa a ocupat locul 11 la final de sezon: „Sezonul trecut am terminat pe locul 11 şi nu vom plăti primele pentru că noi discutăm de performanţa strict sportivă. Pot să pice din diferite motive trei echipe din ţara noastră. Estrela Amadora a lui Cardoso a picat în C din cauze financiare.”




Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: