Cârţu: „Vreau să mă asigur că voi fi sprijinit până la capăt!”

Sorin Cârţu a avut parte de multe evenimente în cei 23 de ani de antrenorat. Pe lângă rezultatele bune, cupele şi campionatele câştigate, participările în cupele europene şi rezultate bune cu unele echipe, tehnicianul pandurilor a avut parte şi de dezamăgiri, echipe retrogradate, demiteri sau demisii, renunţări la antrenorat din cauza problemelor de sănătate. Numai Pandurii l-a făcut să plece de la două dintre echipele pe care le-a antrenat, Poli Timişoara şi Dacia Mioveni, aspecte peste care tehnicianul a trecut, ajungând să antreneze acum chiar Pandurii Târgu Jiu.

A învăţat din experienţa trecutului

Pentru a nu mai repeta istoria de la Mioveni, Cârţu vrea să îşi ia măsuri de precauţie şi să completeze acum lotul cu jucătorii care crede că sunt necesari. Pentru acest lucru doreşte însă sprijinul conducerii pe care a apreciat că s-a bazat până acum: „Vreau să mă asigur că voi fi sprijinit până la capăt. E bine să învăţăm din experienţa trecutului. Trebuie să ne luăm măsuri de asemenea natură încât să nu ne fie teamă de nimic. Nu sunt simplu de aplicat, dar e bine că ştim cam ce trebuie să facem”.

După ce a trecut prin mari emoţii în acest tur, antrenorul gorjenilor vrea să evite problemele pe care a trebuit să le rezolve cum s-a priceput mai bine acum, respectiv înlocuirea unor jucători titulari accidentaţi cu cei de rezervă sau prin reprofilarea altora pe posturile respective: „Sunt jucători importanţi de care nu am beneficiat pentru că s-au accidentat. În retur trebuie să ne luăm măsuri clare de îmbunătăţire a lotului, în aşa fel încât să nu mai fim nevoiţi să improvizăm. Îi aştept şi pe cei care au fost accidentaţi în turul acesta de campionat să aibă o mai mare constanţă în ceea ce priveşte prezenţa lot în joc şi implicit în ceea ce priveşte randamentul lot în joc”.

La Pandurii au lipsit în acest tur jucători de valoare, cel puţin pentru Pandurii, cum au fost Păcurar, Liviu Mihai, Vasilache, sau Arrieta. Chiar dacă ei vor reveni la joc, Cârţu se teme că nu vor da acelaşi randament dinaintea accidentării: „Odată cu revenirea lor nu avem siguranţa că vor reveni complet. Nimeni nu poate spune că vor avea acea prezenţă şi constanţă în echipă”. Antecedentele îi dau dreptate antrenorului şi demonstrează faptul că problemele medicale sunt constante la unii jucători care au avut prezenţe fluctuante pe teren iar atunci când au revenit la pregătire cu lotul au jucat doar câteva etape şi s-au accidentat din nou. „Nu avem nici o siguranţă din acest punct de vedere şi vreau să ne luăm nişte măsuri în aşa fel încât să nu le mai simţim lipsa dacă se vor accidenta iar şi să mai mergem pe aceste improvizaţii pentru că şi acum sunt multe meciuri în care am jucat cu improvizaţii”, a precizat tehnicianul, convins fiind că jucătorii care au avut probleme medicale vor să revină cât mai repede pe teren. „Eu unul cred că şi ei vor să fie în mijlocul nostru, pentru că mă îndoiesc că au în minte altceva, dar una e să vrei şi alta să poţi“, a spus Cârţu.

Mingote, Păcurar, Vasilache, Rus, Tilincă, Mândrean, Arrieta, Liviu Mihai, Orac şi Cardoso sunt jucătorii accidentaţi de la Pandurii.

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: