Casa Gănescu, un viitor reper cultural internaţional

Casa Gănescu din Târgu Jiu ar putea deveni un reper cultural internaţional. Conducerea Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj intenţionează să amenajeze una dintre cele mai valoroase colecţii muzeale din judeţ. Este vorba despre expunerea lucrărilor realizate de artiştii plastici români şi străini la ultimele ediţii ale Festivalurilor de Arte Vizuale GORJFEST. “Am înaintat un material la Consiliul Judeţean prin care am cerut ca în incinta Casei Gănescu să fie amenajată o colecţie de artă contemporană. Tablourile ar putea fi expuse atât în sala de conferinţe cât şi pe holuri. În prima fază ar putea fi expuse aproximativ 25 de lucrări din ediţii succesive ale Festivalului GORJFEST. Colecţia de Artă Contemporană s-ar putea îmbogăţi şi cu lucrările plasticienilor din Gorj. În foarte puţin timp am ajunge la peste 100 de exponate. Astfel, Casa Gănescu ar putea fi transformată într-un reper cultural internaţional”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului. În momentul de faţă, o parte din creaţiile realizate în Gorj, la ediţia Festivalului de Arte Vizuale din acest an au fost expuse la punctul de informare turistică din Parcul Central.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: