Câţi studenţi străini găzduieşte UCB

Universitatea Constantin Brâncuşi (UCB) din Târgu Jiu găzduiește în acest semestru nu mai puțin de 18 tineri studenți străini în cadrul programului Erasmus. Aceștia provin de la Universitatea din Porto din Portugalia, Universitatea din Pireu- Grecia, dar și de la universitățile din Dumlupinar, Eskisehir Osmangazi și Pamukkale din Turcia. În prezent, UCB Târgu Jiu are 29 de parteneriate Erasmus+ cu universități de prestigiu din țări precum: Franța, Grecia, Portugalia, Cehia, Polonia, Spania, Germania, Turcia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia. În anul universitar 2015-2016, 50 de studenți UCB au desfășurat mobilități Erasmus+ de studii sau de practică, în cadrul unor universități precum: Universitatea A Coruna, Spania, Universitatea Opole, Polonia, Universitatea Mendel, Cehia, Universitatea Abant Izzet Baysal, Turcia, Universitatea Pireu, Grecia. Prin intermediul programului Erasmus+, studenții Universității pot desfășura mobilități de studiu sau practică în cadrul universităților partenere din străinătate, beneficiind de un grant lunar în cuantum de 450, respectiv 500 euro/lună (în funcție de țara de destinație) – pentru mobilitățile de studiu și 650, respectiv 700 euro/lună (în funcție de țara de destinație) – pentru mobilitățile de practică Erasmus+.

Vizualizări: 528

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: