Ce a discutat prefectul cu oamenii de afaceri

Prefectul judeţului Gorj, Claudiu Teodorescu, a participat vineri la întâlnirea trimestrială a membrilor Comitetului Consultativ al Oamenilor de Afaceri. Pe parcursul acestei întâlniri, Prefectul judeţului şi 15 reprezentanţi ai mediului de afaceri din Gorj, membri ai Comitetului, au abordat o serie de probleme specifice, care ţin de o mai bună desfăşurare a activităţii economice:

-         Modul în care se efectuează controalele de către serviciile publice deconcentrate la agenţii economici privaţi

-         Debirocratizarea la ghişeele instituţiilor care lucrează cu agenţii economici

-         Identificarea unor posibile investiţii majore în judeţ, care să fie realizate în parteneriat public-privat

-         Modificări legislative care să vină în sprijinul societăţilor comerciale şi mediului de afaceri

Pentru următoarea întrunire a Comitetului Consultativ al Oamenilor de Afaceri, se vor centraliza propuneri concrete de modificări sau completări legislative din domeniul economic şi fiscal, propuneri care vor fi transmise ministerelor de resort.  "De asemenea, pentru eficientizarea colaborării dintre instituţiile statului şi agenţii economici, alături de Prefectul judeţului Gorj şi membri ai Comitetului, vor fi invitaţi şefi ai Serviciilor Publice Deconcentrate, reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia şi ai Ministerului Finanţelor Publice", a precizat Biroul de presă al prefectului.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: