Ce amendă îi “pândește” pe aleșii locali. Prefect: Ar munci degeaba două luni!

Aleșii locali care nu depun raportul de activitate pe anul trecut riscă amendă de până la trei mii de lei. O spune prefectul Marcel Iacobescu după ce a tras de mână primarii, consilierii locali și județeni că sunt obligați de lege să arate public ce au muncit anul trecut din funcțiile publice pe care le ocupă. Lămuririle vin după ce unii edili s-au plâns că se simt agasați de solicitările Prefecturii și de birocrație. “Dacă n-au făcut-o alții, nu înseamnă că nu o fac eu”, a adăugat Iacobescu.

Demersul prefectului ar fi pornit după ce a fost întrebat de jurnaliști de ce există primari sau consilieri care nu au postat raportul de activitate nici pe anul 2020.

“Am solicitat să ni se spună care sunt aleșii locali care nu au depus raportul de activitate pe anul 2020. Fiecare ales local trebuie să depună raportul până la 31 martie anul acesta pentru anul trecut. Sunt cazuri semnalate de presă. Ca să-i ajutăm să intre în legalitate, le-am dat un termen să ne comunice nominal aleșii care nu au depus raportul de activitate. Instituția Prefectului e obligată de lege să-i amendeze, undeva 1000 – 3000 de lei și acel consilier ar munci o lună, două degeaba”, a atenționat prefectul Marcel Iacobescu.

Prefectul a explicat că aleșii locali care nu respectă legea pot fi sancționați. Și că, prin adresele trimise acum primăriilor, de fapt, îi ajută să scape de amendă și le reamintește ce au de făcut.

„Nu mi s-a părut normal să dăm cu barda de prima dată, să nu le luăm gâtul. Probabil jumătate dintre ei nu le aveau depuse. Noi am găsit formulă, le-am dat termen să depună rapoartele. Toate primăriile au spus că nu există cazuri. Anul acesta, am transmis o nouă adresă pentru rapoartele din 2021. Nu văd ce e rău în asta. Până la 31 martie, trebuie să facă asta. Faptul că încercăm să le aducem aminte să respecte termenele, nu mi se pare nelalocul lui. Dacă n-au făcut-o alții, nu înseamnă că nu o fac eu”, a mai declarat prefectul, la Accent TV.

Primarul din Dănești a fost unul dintre cei care s-au plâns de multitudinea de solicitări care îi vin pe email din partea Prefecturii.

Vizualizări: 1,548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: