O întrebare simplă și cât se poate de legitimă. Acum câteva milioane de ani (între unul și trei, nu ne avântăm), strămoșul comun al omului și al maimuței era vegetarian. Era vegetarian pentru că pur și simplu nu se gândise că ar putea să mănânce carne. În jurul lui se plimbau diferite mamifere cu păr și gust bun, dar el nu ținea cont de existența lor. Căuta, ca și erbivorele între care trăia, ierburi. În timpul ăsta îi ghiorţăiau mațele. Homo erectus era pe cale de dispariție și foamea ar fi avut un rol crucial în această tragedie. Adaptarea era urgentă. Și atunci s-a întâmplat ceva. Arthur C. Clarke, un poet al SF-ului, dă vina pe o civilizație extraterestră care le-ar fi arătat umanoizilor calea. Sau carnea. Tot aia. Ca să o găsească, era nevoie de unelte. Când primul om-maimuță a pus mâna pe o piatră, a ridicat-o și a sfărâmat primul schelet de crocodil, o plăcere aproape sexuală i-a învăluit tot trupul. Este foarte posibil ca acel sentiment primordial să stea la baza tuturor sentimentelor (mult mai complexe) trăite de oameni ulterior. E neplăcut pentru vegetarieni să accepte teoria conform căreia proteina din carne a dezvoltat neuronul și, pe cale de consecință, ceea ce acum numim ”suflet”. Dar este științific demonstrat. Când a omorât primul strămoș al mistrețului, strămoșul omului a știut de ce o face și a fost fericit cu revelația că de atunci înainte va fi putut să se asigure că el și familia lui vor muri de alte chestii, dar nu și de foame. L-a omorât ca să-l mănânce. Ion Țiriac nu mai știe de ce îl omoară, ceea ce ne-ar putea spune că evoluția a cunoscut un regres.

Dar să ne întoarcem la subiect. Ce băgăm în noi? Am început cu carne. Am continuat cu carne și cu ce mai aveam. Dăm pe repede înainte și descoperim că azi (din nou, chestie demonstrată) cadavrele se descompun de 20 de ori mai greu decât în urmă cu 100 de ani. De ce? Din cauza chestiilor pline de conservanți pe care le mâncăm. Indiferent că este mâna lui Dumnezeu sau a evoluției, corpul uman este o operă de artă. Altfel cum ar putea rezista (din ce în ce mai bine chiar) la mizeriile tot mai mari pe care le mâncăm? Nu-i duceți voi grija corpului, văd că se descurcă (cu mici excepții materializate în boli grave). De exemplu, citeam o știre zilele trecute în care se spunea că băutura Dr Pepper (favorita mea) poate dizolva un cadavru de șobolan în trei zile. Din tonul articolului se sesiza o oarecare nemulțumire legată de această proprietate. Și chiar nu am înțeles de ce atâta supărare. Ce, voi aveți nevoie de cadavre de șobolani?