Ce cursuri de formare profesională se organizează luna aceasta

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează gratuit, în luna mai, 7 cursuri de formare profesională pentru şomeri. Cei care doresc să participe la astfel de cursuri şi îndeplinesc condiţiile de participare au şansa de a se recalifica în alte meserii.

Şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a spus ce cursuri organizează agenţia luna aceasta. „Cursurile de formare profesională organizate de noi în luna mai pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă sunt de: bucătar, sudor, manager în activitatea de turism, director centru de informare turistică, operator introducere-validare-prelucrate date, lucrător în comerţ la Târgu Cărbuneşti, cameristă şi lucrător în creşterea animalelor la Ţânţăreni”, a declarat Romeo Chiriac, directorul general al AJOFM Gorj.

Pentru a participa la cursurile de formare profesională, persoanele trebuie să fie înregistrate la AJOFM Gorj ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi să prezinte următoarele documente: buletin de identitate, acte de studii (copii şi original), adeverinţă de la medicul de familie că este apt pentru meseria pentru care urmează cursul.

În primul trimestru al anului 2014 au fost efectuate  19 de cursuri de formare profesională la care au fost cuprinse 462 persoane, din care 174 au fost ulterior angajate.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: