Ce explicații cere Ministerul Energiei de la CE Oltenia

Directoratul Complexului Energetic Oltenia trebuie să le prezinte acționarilor în ședința din 12 august infomații cu privire la stadiul realizării noului depozit de cărbune de la Roșia, dar și cu privire la stadiul achiziționării certificatelor de carbon.

Ambele informări sunt solicitate de acționarul majoritar, Ministerul Energiei. Iarna trecută a fost teoretic ultimul an de funcționare a vechiului depozit de cărbune de lângă termocentrala Rovinari, care a fost închis pentru că nu respecta normele de mediu, fiind construit prea aproape de oraș. Localnicii din Rovinari au protestat împotriva poluării fonice și cu praf, iar primarul localității a spus că sub nicio formă nu va accepta redeschiderea depozitului și iarna următoare, așa cum s-a întâmplat anul trecut invocându-se motive care țin de siguranța națională.

Cât privește stadiul achiziționării de certificate de CO2 pentru anul în curs, compania nu a oferit până acum informații în acest sens, managerul Sorin Boza precizând doar că a început cumpărarea de certificate. Costul unui certificat a ajuns la 28 de euro, iar CE Oltenia are de cumpărat câteva milioane de certificate doar pentru producția din prima jumătate a anului. Surse din compania spun că, dacă acestea ar fi fost cumpărate, pierderea companiei la șase luni ar fi de 600 de milioane de lei. (A.M.)

Galerie foto


Vizualizări: 3,375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: