Ce-i facem cadou României de ziua ei?

În textul de ieri spuneam că românii sunt ipocriți, exagerat de pudibonzi și incapabili de o autoapreciere măcar aproximativă. Se cred frumoși și foarte deștepți, cu toții. Pe lângă calitățile astea incontestabile, românii mai au una: sunt foarte patrioți. Se leagă cumva. Nici n-ai cum să nu fii patriot când faci parte dintr-un neam extrem de inteligent și dat dracului de frumos, nu?

Zilele astea, patrioții așteaptă cu înfrigurare (mai ales ăia care s-au debranșat de la căldură) ziua națională. Mă rog, cu Z și N mari, ca să nu-mi sară patrioții în cap. De Ziua Națională se întâmplă așa: în zilele premergătoare ei, traficul și așa infernal din București este ucis fără milă prin închiderea mai multor bulevarde principale pe care se va ține marșul de 1 Decembrie. Închise pentru repetiții. Apoi, tot orașul se va umple de stegulețe care vor masca chestii mai importante, pe care chiar ți-ai dori să le vezi, ca semafoare, semne de circulație sau alte indicatoare rutiere. PRO TV-ul îi va invita pe români la mici și semințe, iar aceștia vor lua foarte în serios îndemnul și-și vor scoate copiii la un mic și-o bere fiartă afară, la -10 grade. Așa înțelegem noi să demonstrăm cât ne iubim țara. Să facem paradă. Și la propriu, și la figurat. Nu suntem doar frumoși și deștepți, ci și adorabil de extrovertiți.

Aș vrea și eu să vină o zi națională în care să nu văd nici un tricolor, nici o paradă și nici un grătar cu mici de pe vremea lui Cuza. Să văd un 1 Decembrie în care lumea merge la serviciu și își face treaba cum trebuie. Sau cum zicea Kennedy? Întreabă ce poți să faci tu pentru țară, nu vițăvercea. De ziua țării tale tu ar trebui să-i faci ei cadouri, nu ea ție. Nu mai stați s-o frecați de 1 Decembrie, așadar. Dăruiți-i României o economie sănătoasă, munciți, plătiți impozite, fiți corecți în general. Și România se va bucura și poate va da și-o bere, mai la vară.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: