Ce îi cere PSD lui Vîlceanu

Partidul Social Democrat îi cere ministrului Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, să explice declaraţia prin care anunţa că România va pierde 2 miliarde de euro din finanţarea pe PNRR.

„I-am cerut domnului ministru Vîlceanu să vină cu un răspuns cu privire la cele două miliarde de euro pe care România le va pierde, din finanţarea prin PNRR. Să ne spună cum se va face acest lucru, dacă e vorba de optimizare, de o renegociere, sau poate pur şi simplu şi-a imaginat că din pixul domniei sale poate să taie de undeva. Am vrea să ştim de unde taie”, a spus Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.

Vîlceanu a anunțat că suma inițială alocată României prin granturile nerambursabile din PNRR (14,2 miliarde euro din totalul de 29,2 miliarde) va scădea cu două miliarde de euro pentru că economia României a avut o performanță mai bună în 2021 decât cea prognozată.

„De unde se pierd aceste două miliarde de euro?”, s-a întrebat Oprea, arătând că probabil întreg PNRR va trebuie rediscutat, pe partea de finanţare.

„Poate mai tăiem de la partea aceea de consultanţă, care e foarte mare. La momentul respectiv am atras atenţia asupra ei şi am arătat ce au lăsat miniştrii USR în PNRR, în zona de consultanţă. Poate ne uităm acolo”, a afirmat Oprea.

Vizualizări: 2,301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: