Ce le-a spus Mirel Rădoi jucătorilor după meciul din Polonia!

Universitatea Craiova a pierdut primul meci din grupa principală a UEFA Conference League, scor 0-2, cu Rakow. Formația din Polonia s-a dovedit a fi prea puternică pentru elevii lui Mirel Rădoi, care nu au reușit să le dea emoții lui Bogdan Racovițan și colegilor săi.
Deși a impresionat în preliminariile competiției, acolo unde a reușit, printre altele, să o elimine pe Istanbul Bașakșehir, Universitatea Craiova nu s-a ridicat la același nivel și în meciul de debut al grupei principale din Conference League.
Jucând pe teren propriu, Rakow a arătat mult mai bine și a știut să profite de ocaziile ivite. De cealaltă parte, Universitatea Craiova nici măcar nu a reușit să-și creeze prea multe oportunități, diferența fiind clară.
După meci, Mirel Rădoi a tras concluziile și a avut un discurs de lider adevărat, precizând foarte clar că fotbaliștilor săi le-a lipsit curajul în deplasarea din Polonia: „Experiența pe care nu o avem în această competiție și-a spus cuvântul în această seară. Ne-a lipsit puțin curaj. Experiența a fost decisivă în această seară”.
De asemenea, tehnicianul oltenilor i-a atras atenția lui Vladimir Screciu, cel care a luat cartonaș roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică în repriza secundă.
„Mai avem de lucrat, nu mă refer la Universitatea Craiova, ci la întreg fotbalul românesc. Noi, în seara asta, ne-am arătat limitele în unele momente. Am pierdut mingi fără să fim presați. Nu spun că am pierdut pentru că Liga 1 e mult sub campionatul Poloniei.
Pentru o primă repriză, doar o ocazie, foarte puțin. Voiam să avem mai mult curaj în a doua repriză. În unele momente, pe centrările lor apărea panică. Pot înțelege, suntem noi în competiție. Dar, dacă vrem o calificare, vrem puncte, avem nevoie de curaj, de personalitate. Au încercat, dar am părut puțin panicați în unele momente. E o competiție nouă pentru noi. Avem multe de învățat din această partidă, atât eu cât și ei.
Nu poți să te precipiți, să iei decizia aia. Ca poziționare nu a putut anticipa închiderea culoarului. Aceste lucruri îl pot costa anumite transferuri. Nu e lipsă de experiență, e jucător de echipă națională. E un jucător la care eu țin, joacă pe postul pe care am jucat și eu.
E al doilea meci în care jucăm în 10. Am antrenat și lucrul ăsta, dar nu vreau să devină o obișnuință să antrenăm pentru joc în inferioritate. (Vine partida din campionat, FCSB a pierdut) E păcat că nu am reușit să aducem puncte. Vedem, nu vreau să discut despre partida care urmează. A fost lipsă de experiență”, a mai spus Mirel Rădoi.
Vizualizări: 218
Distribuie Trimite pe WhatsApp