Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Ce mai face Dumnezeu azi

 „Misterioase sunt căile Domnului”. E modul creştinesc de a scuza orice nenorocire care se întâmplă în lume. Şi, mă scuzaţi, dar în lume se întâmplă foarte multe nenorociri. Creştinii practicanţi ar fi în stare să-l ierte pe Dumnezeu pentru orice nenorocire, argumentând spart cu asta cu ”căile misterioase”. Nu e, băi, nici un mister. Dacă poţi să faci bine şi nu faci (sau dacă faci chiar rău), înseamnă că eşti un ticălos, nu e nimic misterios la asta. Dacă Dumnezeu veghează şi permite aceste nenorociri, nu sunt impresionat. Dacă el ne-a creat şi ne-a făcut atât de răi şi nedrepţi, de asemenea sunt dezamăgit de rezultate. Singura circumstanţă atenuantă pe care sunt în stare să I-o acord bietului Dumnezeu este să nu fi existat de la bun început. Altfel, nu pot să-L iert. Chiar aşa! De ce se presupune că EL ar trebui să mă ierte pe mine, oare? Vă rog, nu mă luaţi cu pilde creştineşti, mă lasă rece, mie îmi place logica şi dreptatea. Ştiţi ce-a scris cu cuiul, pe un perete, un prizonier de la Auschwitz? ”Dacă există un Dumnezeu, el ar trebui să se roage de noi să-l iertăm.” Dă-l dracu, că ăla era evreu, sau cum?

Și pe cuvânt că nu m-ar deranja să credeţi şi să fiţi oricât de pioși vreți, chiar habotnici. V-aş tolera bucuros şi v-aş respecta în cel mai ceremonios mod credinţa, dacă aceasta nu ar interfera, uneori, cu morala. Apăi, când religia începe să intre în contradicţie cu simţul moral, atunci ştii că ai luat-o pe câmpii rău. Or, simţul moral ne spune să facem mereu ce e bine. Să-i ajutăm pe cei de lângă noi. Să facem tot ce putem, tot ce depinde de noi, tot ce este ”omenește posibil”, cum zice un clișeu. Și pare-mi-se că noi nu facem asta. Îl lăsăm pe Dumnezeu, săracul, s-o facă pentru noi. Nu-i frumos! Nu-i frumos deloc!

Mai ales de când cu tragedia aia din club, mi s-a făcut greață de la atâtea ”Doamne ajută”-uri și ”Dumnezeu să-l ierte” și să ferească și să apere. Înțeleg, nu trebuie să interpretez expresiile mot-a-mot. Sunt cuvinte-tip prin care îți arăți empatia, compasiunea și solidaritatea. Dar tocmai folosirea lor în exces îmi pare că le golește de orice empatie și compasiune și astfel se sfidează întreaga lor rațiune de a fi. Un simplu ”Îmi pare foarte rău” mi se pare mai uman.

În fond, cum naiba ar funcționa mila și ajutorul ăsta de la Dumnezeu? Lasă 46 să moară și apoi zice: ”Gata, bă! E prea mult! Pân-aici! Pe restul îi ajut!”? Cum, cum să îi ajute Dumnezeu pe bieții răniți și de ce tocmai pe ei? Cum să-i ierte pe morți și pentru ce? Ați înnebunit de tot? Țara arde, iar voi vă pieptănați în reflexia din icoană. Mă scuzați, dar mai dă-l dracului de Dumnezeu! Noi îi putem ajuta. Pe răniți, pe săraci, pe bolnavi, pe toți cei din jurul nostru. NOI, oamenii. Și mi se pare dezgustător să îi tot cerem lui Dumnezeu să ne facă treaba. Haideți, vă rog, să ne comportăm cu toții ca și când Dumnezeu și norocul ar fi în concediu, pe parcursul scurtelor noastre vieți. Să facem asta cu dedicație și consecvență și o să descoperim că, spre finalul lor, o să avem niște CV-uri de mici dumnezei. Așa să ne ajutăm noi înșine, acum și-n vecii vecilor!

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: