CE Oltenia abandonează proiecte de 2 miliarde de euro

Complexul Energetic Oltenia abandonează proiecte de aproape 2 miliarde de euro, finanţate prin Planul Naţional de Investiţii, decizia fiind justificată prin lipsa de predictibilitate a pieţei de energie şi normele impuse Comisia Europeană, ceea ce face, susţine compania, inoportună investiţia în capacităţi pe cărbune. În fapt, CE Oltenia ar putea ajunge o companie cu şase cariere şi opt grupuri energetice, restul urmând să fie închise. La acest moment, CEO are 11 perimetre miniere şi 12 grupuri energetice.

În şedinţa din 26 noiembrie, acţionarii CE Oltenia ar putea vota renunţarea la patru proiecte de modernizare şi reabilitate a grupurilor energetice, lucrări evaluate la 2 miliarde de euro, 25% din costuri fiind suportate de stat. Ministerul Energiei a cerut companiei ca până pe 30 noiembrie să comunice ce investiţii mai face, din cele nouă anunţate iniţial prin PNI.

CEO nu mai poate lua credite pentru investiţii

Programul prin care ar fi fost realizate aceste proiecte, Planul Naţional de Investiţii, este finanţat din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar investiţiile în acest domeniu sunt decontate în proporţie de 25%. CE Oltenia figurează cu 9 proiecte în Planul naţional de investiţii. Dintre acestea, acţionarii CE Oltenia vor lua în discuţie renunţarea la patru proiecte: două blocuri de la Rovinari şi Işalniţa şi două centrale de la Brăila  şi Craiova. În total valoarea lucrărilor era estimată la 1,97 miliarde euro. Motivul pentru care CEO susţine că abandonează proiectele este legat de costurile foarte mari pentru asigurarea materiei prime pentru producerea energiei, ceea ce ar duce la un preţ necompetitiv. Renunţarea şi la proiectele centralelor pe cogenerare este explicată prin scumpirea gazelor. În plus, în nota de fundamentare a proiectului, compania susţine că nici nu mai poate face credite având în vedere gradul de îndatorare al societăţii. "Strategia pe termen mediu a companiei este să asigurare finanţare pentru modernizarea, reabilitarea şi menţinerea în funcţiune a capacităţilor existente, coroborat cu investiţiile pentru conformarea acestora la condiţiile de mediu, iar finanţarea acestor investiţii în capacităţi noi este imposibil de realizat din fluxul de numerar estimat a fi produs de companie şi nici din credite, având în vedere gradul de îndatorare al societăţii", se arată în nota de fundamentare a AGA CE Oltenia din 26 noiembrie.

Totodată, în şedinţă se va discuta despre înlocuirea investiţiei de la grupul 6 de la Turceni cu grupul 7. Grupul 6 este cel care avea câteva investiţii de mediu, iar compania reuşise să obţină un credit de aproape 200 de milioane de euro de la BERD. Dar BERD a anulat creditul pentru că CEO nu a tras nicio sumă din acest împrumut, în perioada prevăzută în contract.

PROGRAM

În PNI au fost acceptate 29 de investiţii în energie pentru perioada 2013-2020, dar au fost finalizate doar două, centrala pe gaze a OMV Petrom de la Brazi şi reabilitarea şi modernizarea grupului 4 de la SE Rovinari. Astfel, OMV va primi 90,8 milioane euro, iar CEO şi 20,5 milioane euro. Complexul estimează că, anul acesta, va primi cam o treime din banii cuveniţi. De asemenea, alte şapte proiecte din cele 29 au fost anulate din lipsă de bani.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: