Cea mai veche mină de cărbune, închisă după 156 de ani!

Cea mai veche mină de cărbune din Valea Jiului şi, totodată, cea mai adâncă din Europa, de aproape un kilometru, este de la sfârşitul săptămânii trecute istorie! Aceasta a fost închisă după ce şi-a diminuat considerabil activitatea în ultimii ani, ca urmare a exploziilor care s-au petrecut în noiembrie 2008 şi care s-au soldat atunci cu 13 morţi şi 12 răniţi. Vinerea trecută ortacii au scos la suprafaţă ultimul vagonet de cărbune, din care au şi luat acasă bucăţi de huilă pentru a le păstra ca amintire.

Mina Petrila a fost dată în funcţiune în urmă cu 156 de ani, după mai bine de un secol şi jumătate de exploatare a huilei ortacii fiind convinşi că aceasta nu trebuia închisă pentru că încă mai avea suficiente rezerve. Vasile Babi a lucrat aici toată viaţa, iar vineri nu a ezitat să spună că „în subteran mai era cărbune pentru 100 de ani de acum încolo. Două, dacă nu trei generaţii puteau ieşi lejer la pensie de aici, cu toate riscurile pe care le presupune mineritul din Valea Jiului”.

Rând pe rând minerii au spus că au ieşit la suprafaţă cu un gust amar, lăsat de faptul că activitatea de la Petrila va fi de acum încolo oprită. Toţi ortacii au avut regrete, mai ales că mulţi dintre ei lucrau aici de peste două decenii. Vasile Rusu era cel mai în vârstă dintre ei, el urmând să iasă la vară la pensie. Nu are copii şi spune că e pentru prima dată în viaţă când se bucură pentru aşa ceva. „A fost greu până acum, va fi nasol de acum încolo. Aici va fi doar Valea Plângerii, aşa cum îi spunea odată. Mi-am luat nişte bucăţi de cărbune să le duc acasă pentru a avea amintiri pentru că şi tata şi bunicul au lucrat aici ca mineri şi ei au luat bucăţi din astea când au plecat acasă. Eu, din păcate, nu am copii, dar poate că e mai bine pentru că nu se mai chinuiesc. La ce vremuri vor veni…”, a spus bătrânul miner.

Urmează alte închideri

Ortacii din ultimul şut de la Petrila nu au ezitat să dea vina pe guvernanţi pentru situaţia în care au ajuns, politicienii nefiind prezenţi la evenimentul respectiv. A participat, în schimb, directorul de la Societatea Naţională de Închidere şi Conservare Mine Valea Jiului, Aurel Anghel, care a confirmat faptul că închiderea minei Petrila reprezintă doar o parte din programul de „eficientizare” care se aplică în Valea Jiului. După ani de zile în care minele au fost furate când cu roaba, când cu camioanele sau vagoanele, acum se văd şi rezultatele, în 2017 urmând să fie închise alte două exploatări miniere.

„Din 2018 vor mai fi funcţionale doar mina Lupeni, Livezeni, Vulcan şi Lonea. Anul viitor vor mai funcţiona Uricani şi Paroşeni, dar la sfârşitul lui 2017 îşi vor închide li ele porşile, astfel încât, în 2018, în Valea Jiului vor mai fi deschise doar cele patru mine menşionate”, a explicat Anghel, care a ţinut să le mulţumească ortacilor pentru eforturile şi sacrificiile făcute în timp în activitatea lor. Închiderile respective au loc în contextul în care, la începutul anilor 90 în Valea Jiului erau în funcţiune 11 mine la care lucrau 70.000 de ortaci.

Tranziţia la economia de piaţă a făcut ca Valea Jiului să devină o zonă tot mai depopulată, în care locurile de muncă să fie o problemă stringentă, mulţi dintre tinerii de aici alegând să plece în străinătate, la fel cum se întâmplă, de altfel, şi pe meleagurile Gorjului. Restructurările şi disponibilizările repetate i-au afectat până şi pe foştii lideri sindicali, unul dintre aceştia, Zoltan Lakatos, cel care conducea Liga Sindicatelor Miniere acum un deceniu, a devenit de ceva vreme ziarist la o televiziune locală, vineri el participând la festivitatea de închidere a minei Petrila de cealaltă parte a „baricadei”, fiind în postura de a le lua interviuri colegilor săi, lucru greu de imaginat atunci când era în fruntea minerilor şi negocia cu Guvernul drepturile acestora.

Vizualizări: 343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: