Pîrvulescu acuză nereguli la aplicarea claselor de salarizare

Majorările de salarii în Complexul Oltenia se fac asemenea tăierilor: fără criterii şi fără transparenţă. Deşi se vorbea că vor primi clase cei cu salarii foarte mici s-a ajuns în situaţia în care listele sunt completate continuu cu persoane care nu se încadrează în tipar. Cel puţin asta spune sindicalistul Dan Pîrvulescu. “A venit utopia asta cu datul claselor. Este o utopie şi ştiţi de ce? I-au pus pe cei de la subunităţi să facă propuneri la cei cu clase mici şi după ce au terminat s-au trezit că le-a venit de la maestrul Ruşeţ nişte tabele cu nişte băieţi simpatici, cu clase mult mai mari majorate. Neseriozitate”, a declarat Pîrvulescu. “Eu nu cred că Ruşeţ a dat clase. Eu nu cunosc cine a primit şi cine nu a primit”, a spus Bălăceanu, aflat în acelaşi studio TV. Conducerea CEO a anunţat acum o săptămână majorări salariale pentru 2700 de angajaţi care au clase între 2 şi 11 şi cei care au preluat sarcinile colegilor daţi afară la 1 iunie. Nu a spus cu câţi bani sau cum se face şi nici până la ora aceasta nu este o situaţie clară, fiind tot mai multe indicii că pe listă sunt din nou pilele şi nu cei care muncesc. (M.B.)

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: