CE Oltenia bagă în faliment CFR Marfă

Circa 1.500 de concedieri se anunţă la CFR Marfă, iar sindicaliştii arată cu degetul spre CE Oltenia. Asta pentru că jumătate din contractele care le are societatea feroviară de marfă sunt încheiate cu Complexul Energetic Oltenia. Sindicaliştii spun că încărcările de cărbune s-au redus la jumătate faţă de luna mai a acestui an şi implicit veniturile societăţii s-au redus. Mii de angajaţi ai CFR vor protesta joi în capitală.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare - Comercial, Gheorghe Frăţică, a vorbit despre situaţia în care se află în prezent CFR Marfă. Sunt anunţate disponibilizări în masă, însă programul detaliat nu a ajuns încă pe masa sindicaliştilor. “CFR Marfă a dat un program de 1.500 de oameni şi vor să facă concedieri pe Ordonanţa 36, dar deocamdată s-au dat posturile. S-a ţinut cont la cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. La momentul la care vorbim nu există niciun fel de susţinere financiară ca să poată da ordonanţa asta. Eu vorbesc de CFR Marfă Banat-Oltenia cu sediul la Craiova, unde vor să dea 104 salariaţi de la ramura de tracţiune, 129 de la comercial şi 78 de la vagoane. Federaţia nu a fost notificată cu un program de concediere”, a spus Gheorghe Frăţică.

Sindicaliştii spun că problemele cu care se confruntă CFR Marfă se datorează faptului că CE Oltenia şi-a redus transporturile de cărbune. “Problema este că în bazinul carbonifer, în Complexul Energetic au scăzut încărcările. La momentul ăsta, în luna iulie suntem cu aproape 50% mai puţin faţă de mai. Complexul Energetic Oltenia reprezenta 50% din tot cea ce înseamnă CFR Marfă la nivel de România. Bazinul carbonifer a ţinut marfa asta cred că 15 ani, aveam aproape 60% din tot ceea ce însemna contracte. În momentul în care ei nu au mai avut nevoie de cărbune, veniturile au scăzut cu 40-50%”, a precizat Frăţică.

Pichetare şi marş, joi în capitală

Mii de angajaţi din domeniul feroviar vor ieşi joi în stradă. “A fost o pichetare la Bucureşti, va avea loc un miting pe 25 iulie, privind privatizarea Mărfii. A fost aşa de secretizată încât nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat acolo. Pe pachetul ăsta social nu e nimic prins acolo din punct de vedere al salariaţilor, ca protecţie socială. De asta urmează un miting mare de 5-6000 de oameni, pentru că toată lumea spune: Încotro calea ferată? În toată Europa sistemul feroviar funcţionează  din ce în ce mai bine, numai aici nu mai e nevoie de el”, a mai spus Gheorghe Frăţică.

Mitingul de protest va avea loc la Ministerul Transporturilor, între orele 10 şi 11. Programul va fi continuat cu un marş până la Guvernul României, unde protestatarii vor lăsa o petiţie şi apoi vor reveni la Gara de Nord. Vor participa angajaţi de la CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă.   

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: