FNME ruptă în trei: Condescu, Ruşeţ şi Creţan

Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) condusă de Marin Condescu ar putea fi divizată în trei părţi, după cum spune Dan Ilie Morega. Acesta crede că o parte va rămâne alături de Condescu, alta va merge cu Ion Ruşeţ, iar cei care nu-i vor pe Ruşeţ şi Condescu se vor duce la sindicatul lui Constantin Creţan. În total, FNME are 17 mii de membri în CEO.

Scenarii în ceea ce priveşte destrămarea FNME! Dan Ilie Morega crede că miile de membri de sindicat se vor duce spre trei persoane, Condescu, Ruşeţ şi Creţan.

Interesant este că în ultima perioadă apare tot mai des ideea unei scindări a FNME sau preluarea conducerii de către prim-vicepreşedintele Ion Ruşeţ. Suspiciunile sunt susţinute şi de afirmaţia lui Ruşeţ potrivit căreia la Consiliul de Coordonare din septembrie va lua o decizie în ceea ce priveşte situaţia sa la federaţie. „Eu spun că FNME, până la urmă, cu sau fără implicarea lui Ciurel, se va destrăma, pentru că cei mai mulţi s-au convins de hoţiile liderilor de sindicat. Şi chiar dacă spune Ruşeţ că nu doreşte scindarea confederaţiei, probabil că ea se va scinda, Condescu va rămâne cu mafia, cei mai mulţi vor trece alături de Ruşeţ, iar ceilalţi se duc la sindicatul lui Creţan“, explică Morega.

Dan Ilie Morega are şi o caracterizare pentru Ion Ruşeţ. „Pe domnul Ruşeţ l-am cunoscut fiind membru în Consiliul de Administraţie de la Turceni şi este un om mult mai bine pregătit profesional şi un om care ştie să negocieze. Nu cedează niciodată, dar are alt grad de cultură şi inteligenţă faţă de Condescu“, a spus Morega. „Şi un om care promite şi nu face nimic“, a adăugat acesta zâmbind.

REPLICĂ

Preşedintele FNME, Marin Condescu, nu crede că federaţia se va diviza, dar nici nu s-ar opune dacă asta ar face să meargă lucrurile bine în CE Oltenia. „Orice ar duce la relansarea sau reintrarea în piaţă a CE Oltenia este bine să se întâmple. Dar, nu cred că FNME se va rupe, cu sau fără Condescu la conducere va rezista zeci de ani de acum încolo”, a spus Condescu.

SUSŢINERE

Marin Condescu crede că suspiciunile care planează asupra lui Ion Ruşeţ sunt nejustificate: „De când a revenit în FNME ca prim-vicepreşedinte a îndeplinit cu cinste şi loialitate tot ce a fost mandatat de consiliul de coordonare să facă. A fost un moment mai delicat, când pornind de la aceste suspiciuni vehiculate,  a spus că în septembrie ar putea lua o anumită decizie, dar nu s-a referit la plecarea cu membrii din sindicat, ci la persoana lui”.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: