CE Oltenia, despăgubit de un proxenet

Fostul lăcătuş mecanic de la Cariera Roşiuţa a trebuit să scoată bani din buzunar şi să despăgubească unitatea la care a lucrat după ce Complexul Energetic Oltenia l-a reclamat pe acesta la instanţă şi i-a cerut banii pentru vacanţa plătită acestuia la mare în vara lui 2014.

Aristică Benoni Bejinaru a fost săltat atunci de ofiţerii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT Gorj, prindea lui în flagrant realizându-se chiar când acesta venea de la mare cu una dintre fetele pe care o obligase să se prostitueze pe litoral. În acte, bărbatul figura în concediu, la fel ca şi altă dată, în realitate el fiind plecat „cu treabă” la mare, pe banii CEO.

În acţiunea deschisă la instanţă, Complexul Energetic Oltenia a cerut obligarea pârâtului la plata sumei de 1.737 lei reprezentând contravaloare bilet de odihnă neachitat în anul 2014 şi 830 lei reprezentând avans chenzinal acordat pentru luna iulie 2014 neacoperit, ca urmare a desfacerii contractului de muncă, cu cheltuieli de  judecată.

Din spatele gratiilor, Bejinaru a acceptat solicitarea foştilor săi şefi şi a plătit sumele solicitate, instanţa luând act de acest lucru. „În cursul procesului, pârâtul a fost de acord să achite reclamantei sumele solicitate, depunând în acest sens, la dosar, foile de vărsământ pentru sumele de 1,737 lei (din care 1.296 lei biletul de odihnă) şi 830 lei. În consecinţă, instanţa, reţine că  cererea de faţă a rămas fără obiect, întrucât pârâtul şi-a achitat debitul total şi astfel, urmează să  respingă cererea de faţă ca fiind rămasă fără obiect”, se arată în motivarea instanţei.

Decizia a fost dată de Judecătoria Târgu Jiu, care, prin sentinţa respectivă, nu a mai admis pentru CEO şi obligarea lui Bejinaru la plata cheltuielilor de judecată. Complexul a contestat verdictul şi a obţinut acum la Tribunalul Gorj o sentinţă care îl obligă pe Bejinaru la noi cheltuieli. „Schimbă sentinţa, în sensul că admite cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul să plătească recl. suma de 184,69 lei cheltuieli de judecată la fond”.

Nici acest verdict nu este însă definitiv deocamdată, putând fi atacat cu recurs. De anul trecut, din aprilie, Bejinaru execută o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani. El este în spatele gratiilor însă din august 2014, când a fost prins în flagrant de către anchetatori, de acum încolo bărbatul trăgând speranţe că va fi eliberat condiţionat înainte de termen.

Vizualizări: 2,816

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: