CE Oltenia face publice salariile unor angajaţi TESA

Complexul Energetic Oltenia a publicat ieri rapoartele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, referitoare la verificările din companie privind tăierile de salarii la TESA şi reducerea programului de lucru la patru zile. CEO a făcut publice şi salariile unor angajaţi care apar în raportul ITM, chiar dacă altă dată invoca legi ce nu permiteau dezvăluirea acestora. Cert este că ITM dă termen data de 6 iulie pentru returnarea banilor reţinuţi ilegal de la salariaţii care nu au semnat actele adiţionale, iar CEO spune că până pe 6 iulie vor semna şi cei care nu au făcut-o până acum.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a ajuns la concluzia că administraţia CE Oltenia are dreptul legal de a reduce săptămâna de lucru la patru zile, după consultarea prealabilă a sindicatelor. Adresa dezvăluie că această consultare s-a rezumat la a anunţa organizaţiile sindicale de reducerea programului. Federaţia Naţională Mine Energie a trimis o adresă în care se declară împotriva acestei măsuri, în timp ce Federaţia Univers, reprezentată în Gorj de Constantin Creţan, a fost de acord. Drept urmare, ITM spune că programul de patru zile este legal.

Legea a fost încălcată

În privinţa tăierilor de salarii, ITM este de partea angajaţilor. În urma unei verificări prin sondaj a angajaţilor, inspectorii dau trei exemple. Din toate rezultă că CE Oltenia a încălcat Codul Muncii.

Primul exemplu este salariul lui Ion Croitoru. În 31 mai 2012, la data înfiinţării CEO, inginerul Ion Croitoru avea un salariu de bază de 2.002 lei şi clasa 51, plus 25%  sporuri de noapte, ore lucrate sâmbăta şi duminica,  orele suplimentare şi vechime. La data de 19 februarie 2013, după încheierea unui nou contract colectiv de muncă, Croitoru a primit clasa 22C şi salariul de 2.162 de lei, plus sporurile din contract. „Începând cu 1 aprilie 2013 angajatorul a perfectat actul adiţional nr 5/01.04.2013 prin care modifică unilateral salariul de bază lunar de la 2.163 la 2113, aferent clase de salarizare 21C, angajatorul încălcând astfel prevederile art. 41, alin. 1 şi alin. 3 lit. e din Legea 53/2003 republicată“, se arată în raportul ITM.

Al doilea caz este şi mai interesat pentru că este vorba despre Dorina Jianu, o apropiată a lui Dan Ilie Morega. Aceasta a fost promovată jurist, de Morega, la fosta SNLO şi a târât unitatea prin procese pentru că a fost schimbată din funcţie. Încadrată ca şi economist, la data de 31 mai 2012 aceasta avea un salariu de bază de 5.046 de lei aferent clasei 88. Deşi era simplu economist, Jianu încasa indemnizaţie de conducere, plus alte sporuri ce totalizau 60%. Actuala conducere i-a oferit şi facilităţi după negocierea CCM. La 19 februarie 2013 aceasta a primit funcţia de şef de departament ,salariul ei fiind atunci de 5.734 de lei şi clasa 54 C, precum şi sporuri de vechime 25%, cel de confidenţialitate redus la jumătate, de 5%, indemnizaţie de conducere de 22% şi alte sporuri cu caracter nepermanent. Inspectorii ITM Gorj au admis că pe 1 aprilie acesteia i-a fost modificat salariul, unilateral, de la 5.734 la 3.726, la clasa 45 A, plus 25% sporul de vechime, 1% spor de mobilitate şi sporuri cu caracter nepermanent, ajungând că la concluzia că administraţia a încălcat legea.

CE Oltenia nu dă banii înapoi, angajaţii semnează

Al treilea exemplu, Daniel Mugurel Popescu. Acesta era la 31 mai 2012 salariu de 3.613 şi clasa 75, plus sporuri 18% de vechime, 5% de fidelitate, 20% spor de mobilitate, încă 20% pentru confidenţialitate şi alte sporuri nepermanente. Pe 26 martie 2013 salariul acestuia a fost majorat, unilateral, la 3.841 de lei, plus 11% spor de vechime, 5% spor de confidenţialitate şi sporuri nepermanente. ITM Gorj mai constată că la 1 aprilie Mugurel Popescu are noi surprize. Conducerea a perfectat pe data de 1 aprilie, în mod unilateral, un nou contract prin care salariul lui Popescu de la 3.841 ajunge la 3.776, dar pierde şi sporul de confidenţialitate. Va mai primi sporul de vechime de 11%, 1% spor de mobilitate şi sporuri cu caracter nepermanent.

Măsura dispusă de ITM este că angajatorul va calcula şi plăti tuturor salariaţilor cărora li s-a modificat unilateral salariul drepturile aferente luni aprilie.

Termen de realizare 6 iulie. Angajatorul, CE Oltenia, a priceput că până pe 6 iulie trebuie semnat toate actele adiţionale. „Procesul de semnare a unor noi contracte individuale de munca pentru personalul TESA, început în luna martie 2013, va fi finalizat până în 6.07.2013, aşa cum s-a dispus. Semnarea şi negocierea a 2.300 de contracte individuale nu se poate face într-un timp foarte scurt, motiv pentru care se va face tot posibilul ca noile contracte să fie semnate anterior acestei date, iar acolo unde nu va fi posibil, se vor restitui sumele aferente lunii aprilie celor îndreptăţiţi“, transmite CE Oltenia.

Dacă nu va trece la respectarea măsurii dispusă de ITM compania poate fi amendată cu 5.000 sau 10.000 de lei.

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: