CE Oltenia, în Fondul Suveran de Investiții

Fondul Suveran de Investiții este aproape de votul final în Parlament. În timpul dezbaterilor de marţi, președintele de comisie, Gheorghe Șimon, fost ministru al Economiei, a propus introducerea şi a altor companii în cadrul listei deja adoptată de Senat. Printre noile companii propuse să intre în Fondul Suveran de Investiții sunt: Complexul Energetic Oltenia SA, CFR SA, Societatea de Radiocomunicații SA, Poșta Română, Aeroportul Timișoara Traian Vuia, Uzina Termoelectrică Midia SA, Compania Națională Adinistrația Canalelor Navigabile  SA și Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA.

S-a dat un raport favorabil în comisia economică din Camera Deputaților, unde a fost prezent și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovoci. Opoziția a criticat dur proiectul Guvernului. Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a votat împotriva acestui amendament, motivând că prin acest proiect vor interveni schimbări majore la Complexul Energetic Oltenia, una dintre acestea fiind imposibilitatea entității energetice de a beneficia de hotărâri de guvern privind cauze de utilitate publică, pentru că acționar la CEO nu va mai fi statul.

Proiectul se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților și va fi supus votului, mâine, 6 iunie a.c.

Vizualizări: 2,463

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: