Ce planuri are viitorul pensionar Preoteasa

Actualul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, Constantin Preoteasa, a anunţat că se va dedica unei fundații internaționale imediat ce va părăsi sistemul de asistență socială din Gorj. Preoteasa a declarat că abia așteaptă să primească decizia de pensionare pentru a putea astfel să plece departe de oraș alături de soție. Primul lucru pe care îl va face actualul director este acela de a pleca în stațiune.

Constantin Preoteasa, directorul DGASPC Gorj, abia așteaptă să-i vină decizia de pensionare pentru a se putea relaxa într-o stațiune alături de soție. Preoteasa a declarat că își dorește foarte mult să se plimbe, să viziteze diferite țări și să uite de griji atât timp cât va fi pensionar. Mai mult, condiția de pensionar îl avantajează mai mult decât cea de salariat al Direcției de Asistență Socială. ”Până în 15 ianuarie trebuie să ajungă și decizia de pensionare. A întârziat pentru că au fost și sărbătorile dar trebuie să apară. Nu mai am de ce să dau înapoi pentru că pe mine mă avantajează mai mult să ies la pensie, am pensia mai mare cu un milion față de salariu. În plus, vin vremuri grele pentru sistemul de protecție socială, anul acesta, dar și anul viitor va fi extrem de dificil”, a declarat Constantin Preoteasa. 

Plimbări la Paris

Acesta a mărturisit că se va dedica exclusiv celor doi nepoți pe care îi are dar și soției pe care a cam neglijat-o din pricina serviciului. Cel mai mult își dorește să ajungă în Franța, acolo unde locuiește una din fete. ”Am doi nepoței de crescut, o să mă dedic lor, o să mă relaxez prin stațiuni cu soția mea, asta o să fac. O să stau liniștit, o să merg în Franța la fata mea”, a declarat Constantin Preoteasa.

Directorul DGASPC Gorj a mărturisit că în prezent este în discuții cu o fundație internațională ce își are sediul la Paris pentru înființarea unei filiale la Gorj. Preoteasa spune că dacă va fi cazul se va ocupa de conducerea acestei fundații umanitare care are drept scop ajutorarea copiilor cu probleme. ”S-ar putea să mă ocup de înființarea unei fundații umanitare în sprijinul copiilor cu probleme. Am experiența necesară, am mai avut colaborări și cred că va ieși un lucru bun. Este vorba de o fundație internațională cu fonduri europene. În prezent facem un studiu”, a declarat Constantin Preoteasa, directorul DGASPC Gorj.

CANDIDAȚI

Vacantarea postului ocupat de Constantin Preoteasa în cadrul DGASPC Gorj a scos la iveala mulţi interesaţi. Printre cei care-i vor postul se numără Dumitru Cotruna, consilierul personal al președintelui Ion Călinoiu, Valeria Iriza, soția omului de afaceri Scarlat Iriza, care și deține o funcție în cadrul DGASPC dar și copilul consilierului județean Puiu Diaconescu, Laurențiu Diaconescu și el angajat al instituției.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: