Ce politician din Gorj s-a născut în data de 1 aprilie

Un politician din Gorj s-a născut chiar în data de 1 aprilie, cunoscută în popor ca "Ziua Păcălelii". Este vorba de Robert Dorin Filip, vicepreşedintele Consiliului Județean Gorj și candidatul ALDE la primăria orașului Rovinari, care vineri va împlini cifra rotundă de 30 de ani. Politicianul a povestit peripeţiile prin care a trecut de Ziua Păcălelii. "Sunt născut în data de 1 aprilie şi m-au trecut în certificat pe 2. Este foarte ciudat pentru că de fiecare dată când mă duceam la școală și ziceam: V-am adus și eu o bomboană, un suc, spuneau că fac glume, nu m-a crezut nimeni vreo câțiva ani. Până acum am avut și bucurii, și necazuri. N-ai ce să faci. Nu sunt toate bine. De asta am fost trist astăzi că am văzut pe facebook, care îți arată ce făceai acum câțiva ani, și anul trecut, pe timpul acesta, aveam o poză cu toată familia", a declarat Robert Dorin Filip.
Tot în data de 1 aprilie s-a născut și fostul jurnalist Alin Șipanu, actualmente consilier al președintelui Consiliului Județean Gorj, dar și Elena Crețan, fosta directoare a Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul primăriei Târgu Jiu. Și Elena Crețan, la fel ca Robert Dorin Filip, schimbă prefixul, va împlini vineri 40 de ani.

Vizualizări: 1,730

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: