Cotojman a câştigat definitiv procesul cu ANI

Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia, şi-a luat o piatră de pe suflet. Miercuri a fost înştiinţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că i-a fost admis recursul privind raportul ANI, ceea ce înseamnă că a scăpat de acuzaţia de incompatibilitate. În situaţia lui Cotojman mai sunt câţiva primari care aşteaptă şi ei decizia Înaltei Curţi.

Primarul de la Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman poate candida liniştit în iunie, la alegerile locale. Înalta Curte de Justiție și Casație a anulat raportul prin care Agenția Națională de Integritate îl acuza de incompatibilitate pentru că a făcut parte din Adunarea Generală a unei firme de salubritate. ”Miercuri am primit comunicarea raportului de la Înalta Curte de Casație și Justiție din București. La un moment dat acest raport a fost discutat în camera de filtru, acolo unde raportul a fost public și țin să vă spun că miercuri mi s-au comunicat concluziile Înaltei Curți care spune că mi s-a admis recursul, cu alte cuvinte pot să spun că am scăpat de această problemă de incompatibilitate. Niciodată nu am avut emoții. După doi am ajuns în faza finală, aceea de a primi concluziile de la justiție care spune că am reușit să anulez raportul ANI și am scăpat de această povară, ca să zic așa”, a spus Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia.

Vizualizări: 537

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: