Ce promite un primar înainte de începerea anului școlar

Dincolo de teama de coronavirus, mulți părinți se tem că elevii se vor întoarce în școlile cu aceleași lipsuri de până acum. Este prea devreme să știm unde se vor ține cursuri la școală și unde vor fi ținute lecțiile online, dar primarii dau asigurări că fac pregătiri să deschidă școlile din 14 septembrie pentru toți copiii.

La Scoarța, cea mai mare școală este în reabilitare. În ultimele luni, constructorii au profitat de vacanța forțată a elevilor și au lucrat la foc continuu. Așa se face că investiția va fi gata până când vor reveni copiii în bănci.

Școala din centrul comunei, unde învață în jur de 150 de copii, a ținut mulți ani prima pagina din cauza clădirii vechi, a acoperișului prin care ploua, dar și a toaletei care este tot în fundul curții, ca acum 50 de ani.

Primarul Ion Stamatoiu a promis că vechiul grup sanitar nu va mai fi folosit pentru că va fi construită o toaletă modernă, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiți să iasă din școală până în fundul curții. Deși și aceasta a fost modernizată. “Constructorul ne-a dat asigurări că au materialele și vor construi această toaletă. Eu zic că nu vor mai găsi copiii aici toaleta în fundul curții. Am avut grijă ca toaleta deja existentă, pentru care am primit palme și eu de-a lungul anilor, să fie reabilitată: gresie, faianță, uși, apă curentă. În cazul că nu va fi 100% realizată toaleta P+1 de la nivelul școlii, toaleta din fundul curții nu mai este aceeași, este altceva și o vom putea folosi până e finalizată cea nouă”, a mai spus edilul din Scoarța, Ion Stamatoiu.

În județul Gorj, sunt aproximativ 20 de școli unde toaletele sunt tot ca pe vremea bunicilor, în fundul curții, și multe nu sunt racordate la apă ori canalizare.

Vizualizări: 2,257

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: