CE Rovinari face credit să modernizeze blocul 4

Directorul Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, a anunțat că pregătește modernizarea blocului energetic nr .4. Acesta dar și blocul 5 sunt singurele care au mai rămas de modernizat din întreg complexul dat fiind faptul că planul de conformare la condițiile de mediu expiră în 2013. Partea proastă este că pentru a face aceste lucrări de modernizare, CE Rovinari nu mai poate atrage fonduri structurale așa că va apela la bănci, anunță directorul Tiberiu Trotea.

Blocul energetic nr.4 va intra în modernizare în perioada imediat următoare, anunță conducerea complexului de la Rovinari. Și la acest bloc energetic va fi realizată, pe lângă modernizările de rigoare, și o instalație de desulfurare care va costa în jur de 40 de milioane de euro. Lucrările de modernizare vor avea însă prioritate. ”În perioada următoare va intra în modernizare blocul 4 pentru că și acesta are plan de conformare anul viitor. În principiu se va merge pe modernizarea electrofiltrului, modernizarea stației de tratare condens, modernizarea instalației electronice și automatizări”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul CE Rovinari.

Aviz negativ

Directorul Trotea a confirmat faptul că pentru modernizarea acestui bloc energetic nu mai pot atrage fonduri structurare ca urmare a condițiilor impuse de Comisia Europeană așa că singura alternativă este un credit bancar. ”Noi am întocmit toate documentațiile pentru obținerea de fonduri structurale pentru lucrări de mediu la blocul 4 și 5, documentația a fost avizată de o comisie a Uniunii Europene dar s-a dat aviz negativ. Soluția ar fi atragerea de fonduri pe mediu dar pe noi nu ne avantajează  așa că vom face  credit”, a adăugat Tiberiu Trotea.

 Credit de milioane de euro

Așadar, pentru modernizarea blocului 4, CE Rovinari are nevoie de 143 de milioane lei vechi iar pentru instalația de desulfurare, complexul va scoate din buzunar 40 de milioane de euro. Trotea a precizat sumele care vor fi împrumutate pentru fiecare lucrare în parte. ”Pe partea de modernizări vom face un credit de 143 de milioane lei iar pentru instalația de desulfurare 176 de milioane lei”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul CE Rovinari.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: