CE Rovinari împrumută 100 milioane lei pentru lucrări de modernizare

Producătorul de electricitate Complexul Energetic Rovinari vrea să ia prin licitaţie publică un credit de 100 milioane lei şi intenţionează să suplimenteze cu 10 milioane lei împrumutul de 100 milioane lei luat anul trecut de la CEC Bank. "Noul credit de 100 milioane lei este necesar pentru lucrările de modernizare la blocul 6 din cadrul complexului energetic. La 21 aprilie vom organiza o licitaţie deschisă în acest sens. În ceea ce priveşte suplimentarea cu zece milioane lei a creditului de investiţii de 100 milioane lei luat în 2009 de la CEC Bank, acesta este necesar pentru finalizarea lucrărilor la depozitul nou de zgură şi cenuşă Gârla, realizat în soluţie de şlam dens", a precizat Tiberiu Trotea. Acesta a spus că lucrările la depozitul de zgură vor fi finalizate în acest an.Complexul Energetic Rovinari a semnat în iulie 2009 cu CEC Bank pentru un împrumut de 100 milioane lei, necesar realizării depozitului de zgură şi cenuşă folosind tehnologia fluidului dens. De asemenea, Complexul Energetic Rovinari a luat în prima parte a anului trecut o linie de creditare de 25 milioane lei, de la BRD - Groupe Société Générale, valabilă pe o perioadă de un an. Banii au fost luaţi preventiv, pentru activităţi curente, necesare activităţii de producţie.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: